sâmbătă, iulie 31, 2021
34.4 C
Craiova

Să murdărim niște statui

Autor: Tudor ARTENIE

Hai să murdărim statui!… Primăria din Iași a dezvelit la începutul lui aprilie un bust al lui Octavian Goga. Nu intru în detalii biografice sau literare, dacă știți cine a fost – bine, dacă nu știți – foarte rău! Dar ar trebui să știți!

Tot primăria Iașilor a găsit de cuviință să lipească de soclul acestei statui un text în care se spune că Goga a fost antisemit și fascist.

Nu am auzit până acum de un astfel de „tratament explicativ” aplicat vreunei statui la noi în țară. Auzisem de statui dărâmate prin țările civilizate pentru că erau ale unor oameni care făcuseră mult bine – de aceea aveau statui -, dar contemporanii noștri au descoperit că fuseseră și răi. Cristofor Columb, de exemplu. Ceva politicieni americani, mai mici sau mai mari, care au funcționat în vremuri în care dezvoltarea se baza (și) pe munca sclavilor. Și Churchill i-a deranjat pe progresiști. Și mai sunt exemple, dar sigur le cunoașteți, nu e cazul să insist.

O parte a lumii este în căutarea dreptății absolute. Deci – atac la statui!

Sigur că istoria omenirii e lungă și complicată. Împăratul Traian, de exemplu, a venit în Dacia în fruntea legiunilor romane și s-a născut poporul român. Dacă citim istoria în cheie de bine sau rău, ar trebui să ne desființăm ca popor. Traian a fost un cuceritor, un criminal, un hoț de pământuri etc. Am putea să ne întoarcem la limba dacilor și să dărâmăm Columna lui Traian. Sau să punem o inscripție care să îl pună la punct pe acest împărat rău. E stupid, nu-i așa?!…

Și poate nu ne oprim la statui…

Dăm foc la mașinile Mercedes, știm cu toții motivul. Dar și la mașinile Ford. Domnul Ford a făcut afaceri cu Germania lui Hitler. Deci – pe foc! Germania ar urma să își dinamiteze autostrăzile, iar belgienii să nu mai mănânce niciodată ciocolată. Cea mai bună ciocolată din lume s-a preparat din fructele de cacao aduse din coloniile africane. Colonii jefuite cu multă temeinicie de Leopold al II-lea și alții ca el. De conchistadori sau de olandezii din Africa de Sud nici nu mai e cazul să vorbim.

Cine și de ce ne-a luat mințile?

Faptul că dreptatea poate fi și un sentiment și faptul că nu îl putem trăi deplin ar putea fi un argument al unei revanșa peste timp. Trăim prost azi pentru că guvernul nu își face treaba, ba, mai și fură, așa că hai să dărâmăm niște statui! Faptul că opțiunea politică este rezultatul percepției și nu al rațiunii poate fi un alt argument. Așa apar politicienii și partidele care nu au nimic de spus și vând dărâmarea statuilor ca soluție electorală. Faptul că suntem tot mai puțin pasionați de înțelegerea lucrurilor este un argument esențial. Dacă ești prost, incult și te simți bine dându-te mare pe Facebook, îi vei vota pe șmecherii care se suie pe soclurile goale. Se numesc progresiști.

Ce urmează?

Având în vederea manelizarea condiției noastre, ne putem aștepta să vedem pe socluri statui ale unor ființe umane cu puțe detașabile. Ca să nu existe vreo problemă a sexului, puța se poate detașa de pe statuie. Iar în biserici, în dreptul icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, vom putea găsi explicații scrise de semidocți ca Iulian Bulai, cum că Maica Domnului a fost un model de „mamă surogat”.

Și-uite așa, PNRR devine un depozit de bani pentru băieții deștepți, buruienile cresc cât casa, iar România se declară liberă, nicidecum o colonie de la marginea Europei. Apropo, v-ați întrebat vreodată de ce românii fac, de regulă, cele mai de jos munci în țările în care se duc? Ar fi interesant de aflat ce gândesc progresiștii din vest despre lipsa de apetență pentru muncile grele ale populațiilor autohtone și despre muncitorul disperat care nu trăiește în sclavagism, ci în modernitate!

Și mai adaug ceva: jocurile nu s-au încheiat! S-a încins asfaltul pe drumul pe care merge omenirea azi, dar drumul nu s-a prăbușit. Trecem noi și peste proștii ăștia!

Ultimele stiri

Fosta glorie a Craiovei Maxima, Nae Ungureanu, în spital după un accident vascular

Fostul mare fundaș stânga al Craiovei Maxima, Nicolae Ungureanu, a suferit un accident vascular cerebral. El se află internat...

Mai multe articole din aceeasi categorie