duminică, iulie 21, 2024
21.4 C
Craiova

Sala Sporturilor din Targu Jiu este aproape de finalizare! Mai trebuie montate cele 1.000 de scaune

Lucrările la noua Sală a Sporturilor din Târgu Jiu sunt aproape finalizate. Potrivit viceprimarului din Târgu Jiu, Aurel Popescu, investiţia începută anul trecut este gata în proporţie de 95%. Noua Sală a Sporturilor din Târgu Jiu va avea peste o mie de locuri, iar sportivii vor beneficia de condiţii ultramoderne.

Autorităţile au controlat, la sfârşitul săptămânii trecute, stadiul lucrărilor la noua sală: „Am verificat la sfârşitul săptămânii trecute stadiul lucrărilor la o altă investiție importantă. Sala Sporturilor din Târgu Jiu este gata în proporție de 95%. Urmează să fie montate scaunele, iar în cel mai scurt timp vor fi făcute probe la instalația electrică și la sistemul de încălzire.

În noua sală vor fi peste 1.000 de locuri disponibile pentru spectatori, aproximat 150 la loja VIP și locuri speciale pentru persoane cu handicap“, a declarat Aurel Popescu, viceprimarul din Târgu Jiu. Noua Sală a Sporturilor a costat aproximativ doua  milioane de euro, iar finanţarea a fost asigurată de Compania Naţională de Investiţii.

Se verifica si instalatia electrica si

cea de incalzire la Stadionul Municipal

Viceprimarul din Târgu Jiu a mai declarat că se fac probe şi la instalația electrică a Stadionului Municipal. Vor urma probe la instalația de încălzire și alimentarea cu gaze. Noul stadion trebuie întreținut pe timpul iernii, pentru ca lucrările executate la interior să nu se deterioreze.

„Aşteptăm peste câteva zile o comisie din partea Companiei Naţionale de Investiţii pentru o evaluare. Este necesară încălzirea spaţiilor, după cum a reieşit din discuţiile cu firma constructoare. Vom găsi soluţiile legale pentru a asigura plata utilităţilor. Urmează şi o recepţie parţială a lucrărilor la începutul lunii decembrie. Am ajuns până la acest nivel şi ar fi păcat să nu avem grijă de noul stadion“, a mai spus Aurel Popescu, viceprimarul din Târgu Jiu. Arena din Târgu Jiu este cotată la patru stele, are peste 12.000 de loturi şi va putea găzdui chiar și semifinale de Europa League.

Noul Stadion Municipal a costat peste 22 de milioane de euro. Municipiul Târgu Jiu va beneficia în curând de cele mai moderne arene din ţară, însă sunt probleme cu cine va juca pe noul stadion şi în sala sporturilor modernizată. Dacă la handbal şi la baschet au fost înfiinţate noi echipe, clubul de fotbal Pandurii Lignitul este foarte aproape de faliment şi de retrogradarea în liga a treia.

Ultimele stiri

Ziua Aviației Române şi a Forțelor Aeriene, celebrată astăzi, de Sf. Ilie

La 20 iulie, celebrăm Ziua Aviației Române şi a Forțelor Aeriene, odată cu praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul...

Mai multe articole din aceeasi categorie