duminică, ianuarie 17, 2021
-6.1 C
Craiova

Sambata protestelor! Mii de romani s-au mobilizat pe facebook pentru a protesta astazi in toata tara impotriva coalitiei PSD-ALDE!

Protest în București, 20 ianuarie. Mii de oameni au anunțat că vor ieși în stradă, sâmbătă, la ceea ce se anunță a fi o manifestație de amploare. Protestatari din mai multe orașe ale țării s-au mobilizat pe rețelele de socializare pentru a-și manifesta nemulțumirea față de modificarea legilor justiției.

Mai multe evenimente au fost organizate pe Facebook, prin care românii sunt îndemnați să participe la protestul „România spune nu corupției. Toți pentru Justiție”.

„Masacrarea Justiţiei de către PSD-ALDE, criticată de magistraţi, Departamentul de Stat, Comisia Europeană, este mai mult decât un atac la procedurile de drept şi la adresa luptei anticorupţie“, au scris organizatori protestului în mesajul prin care vor să-i mobilizeze pe români să iasă în stradă în număr cât mai mare.

Organizatorii și-au propus să pornească în marș de la Piața Universității ca să ajungă la Palatul Parlamentului. Protestatarii susțin că vor să manifesteze în fața sediilor mai multor instituții precum Avocatul Poporului, CCR și CNA.

Proteste urmează să aibă loc, sâmbătă, și în alte orașe din țară. Totodată, mai mulți oameni din Cluj au anunțat că vor merge la București pentru a apăra „libertatea și statul de drept”

„ Noi, cetățenii din județul Cluj vom merge în București să ne apărăm libertatea și statul de drept. Considerăm că este ultimul lucru democratic pe care îl putem face și îndemnăm pe toată lumea să vină să protestăm în București”, este mesajul unui grup de clujeni care susțin că își vor plăti transportul și cazarea pentru a veni la protestul „Corupția ucide” din București.

În urmă cu nouă zile, mai mulți clujeni au pornit pe jos în șir indian, spre București pentru mega-protestul #rezist din 20 ianuarie, în fața Guvernului, față de modificările la Legile justiţiei.

Ultimele stiri

Zbor direct Craiova – Sharm el Sheikh, cu charter, de Paște

O veste bună pentru cei care vor să petreaca vacanța de Paște în celebra destinație Sharm El Sheikh din...

Mai multe articole din aceeasi categorie