luni, mai 20, 2024
17 C
Craiova

Satul din Dolj care stă pe o pungă de gaze. Sunt soluții pentru evitarea unei noi explozii?

Este încă stare de alertă în satul din județul Dolj care stă pe o pungă de gaze. La 10 zile de la explozia unei case din satul Bâzdâna, comuna Calopăr, autoritățile caută încă soluții pentru evitarea unei tragedii.

De fapt, a fost angajată o firmă care face încă cercetări pentru a alege cea mai bună soluție în cazul acumulărilor de gaze din satul Bâzdâna. O localitate unde apa din fântâni fierbe, iar din pământ ies flăcări. Potrivit unui comunicat al Prefecturii Dolj, a fost întocmit și aprobat în unanimitate prin Comitetul Local pentru Situații de Urgență Calopăr – Planul de măsuri pentru analiza geologică a zonei Calopăr, sat Bâzdâna, județul Dolj.

Prin urmare, pentru identificarea modului de acumulare și geneza acumulării de gaz în zona satului Bâzdâna, firma care face cercetări în zonă a propus următoarele lucrări: cartarea geologică, geochimică și geomorfologică de suprafață; prelevarea de probe de sol și de apă pentru analize chimice de laborator; achiziție de date seismice 2D și interpretarea acestora; profile de sondaj electric vertical; posibilă executare de foraje de exploatare care să traverseze intervalul de adâncime cu acumulări de gaze; proiectare și execuție studiu seismic de reflexie 3D de înaltă rezoluție; interpretarea integrală a datelor obținute în urma cercetărilor geologice și geofizice efectuate“, se arată într-un comunicat al instituției. 

Satul din Dolj care stă pe o pungă de gaze. Sunt zone unde concentrația de CH4 ajunge și la 100%

În cazul în care costurile aferente lucrărilor executate la Bâzdâna nu pot fi acoperite în integralitate de către Primăria Calopăr, Instituția Prefectului Dolj va face toate demersurile necesare pentru a solicita ajutor financiar de la bugetul de stat, prin Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Acest aspect se va stabili însă după înaintarea către autoritatea locală a ofertei financiare din partea firmei care realizează studiile.

Nivelul concentrației de gaz metan în zona unor puțuri din satul Bâzbâna este și de 100%. În toamna anului 2022, chiar bărbatul rănit în urma exploziei de la începutul lunii s-a trezit cu focul ieșind din pământ în curtea sa, atunci când a vrut să sape un puț. Autoritățile au intervenit la acea vreme și au sigilat puțul, cheltuielile fiind suportate de Consiliul Județean Dolj. 

Citește și: Schimbare de situație în scandalul MApN – Lidl pentru radarul NATO de la Cârcea! Armata, la loc comanda

Ultimele stiri

Peste 900 secții de votare în Diaspora. MAE a început distribuirea materialelor necesare votării

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin intermediul Misiunilor Diplomatice și Oficiilor Consulare ale României în străinătate, 915 secții de...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner