sâmbătă, august 13, 2022
21.2 C
Craiova

Secție de fotbal la CSM Târgu Jiu, de la 1 iulie

Primăria Târgu Jiu anunță că de la 1 iulie municipiul va avea propria secție de fotbal. Marcel Romanescu, primarul, spune că e o veste așteptată de mii de copii din oraș.

„Este o veste foarte bună pentru copiii iubitori ai sportului rege. Grupele ce se înființează se adresează celor născuți în anii 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 și 2015.

Tinerii sportivi vor fi pregătiți de cei mai buni antrenori, așa cum se întâmplă în toate celelalte secții ale CSM. De aceea suntem convinși că rezultatele nu vor întârzia să apară, mai ales că deținem și o bază sportivă foarte bine pusă la punct.

Este un moment mult așteptat de sute, dacă nu chiar mii de copii care își doresc să facă performanță în fotbal și care visează să joace pentru cele mai puternice cluburi din țară. Au acum șanse reale ca acest vis să se împlinească, mai ales că CSM a dovedit că poate face performanță într-un timp foarte scurt.

Vor avea loc întâlniri între reprezentanții clubului, copii și părinți, urmând a fi anunțate și datele pentru preselecții și selecții”, anunță Marcel Romanescu.

 

Ultimele stiri

20 de trenuri electrice vor circula în România. Craiova este inclusă în rute

Autoritatea pentru Reformă Feroviară anunță, joi, deschiderea seriei achizițiilor de material rulant prin Planul Național de Redresare și Reziliență...

Mai multe articole din aceeasi categorie