sâmbătă, octombrie 16, 2021
10.3 C
Craiova

Șeful IPJ Bacău, demis după dublul omor de la Onești, pus șef la Mehedinți

Chestorul de poliție Vasile Oprișan a fost numit la conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în locul lui Ștefan Bibu.

Vasile Oprișan a fost șeful I.P.J. Bacău și înlăturat djn funcție, în urma evenimentelor tragice de la Onești, când două persoane au fost sechestrate și ucise. Chestorul are 59 de ani și a fost numit la comanda I.P.J. Mehedinți, pe o perioadă de 2 luni.

Înainte de a fi șeful IPJ Bacău, acesta a fost adjunctul inspectorului general (2003-2009), timp în care s-a ocupat de coordonarea activităților instituției pe domeniile ordine publică, rutier, analiza și prevenirea criminalității, intervenții rapide. În perioada 1998-2003, Vasile Oprișan a fost șef al Serviciului Arme din cadrul instituției, după ce, timp de câteva luni, a fost ofițer de execuție.

În martie 2021, el a fost demis de Interne, Lucian Bode, dupa crima dubla petrecuta in Onesti. La acel moment, Oprisan nu se afla la comanda IPJ Bacau, el fiind cateva zile liber pentru a se ocupa de înmormantarea mamei sale.

O anchetă a fost pornită de Parchet pentru a se stabili cine sunt vinovatii pentru lipsa de reacție în cazul de la Onesti, insă până la această oră nu s-a ajuns la nicio concluzie.

La scurt timp după dublul omor, Lucian Bode a spus: „La comanda IPJ Bacau se afla adjunctul unitatii care s-a deplasat cu întârziere, minimizând importanta evenimentelor. Cu toate ca atacatorul a amenintat în repetate randuri că va produce fapte de violență, nu au fost dispuse masuri legale in acest sens. In contextul apelurilor repetate la 112, conducerea IPJ Bacau nu a valorificat in intregime toate datele si nu a informat corect esalonul superior pentru a se aloca resurse”.

După ce a fost demis de la IPJ Bacau, chestorul Oprisan a fost transferat la Bucuresti, unde a ocupat postul de director adjunct la Directia de Cabinet a Inspectoratului General de Politie.

 

 

 

 

Ultimele stiri

Cea mai mare infrastructură de Inteligență Artificială se construiește lângă Craiova

Cel mai mare centru de date din Europa centrală și de sud-est se construiește lângă Craiova, în comuna Mischii....

Mai multe articole din aceeasi categorie