Selecționerul Mirel Rădoi, după victoria din Austria: Le mulțumesc jucătorilor!

Reprezentativa României a învins, luni seară, la Klagenfurt, cu scorul de 3-2 (1-1), selecţionata Austriei, într-un meci din etapa a doua a grupelor Ligii Naţiunilor.

Tricolorii au făcut un meci foarte bun şi au reuşit să câştige în faţa favoritei grupei prin golurile marcate de Denis Alibec (3), Dragoş Grigore (51) şi Alexandru Maxim (70), respectiv Christoph Baumgartner (17), Karim Onisiwo (81).

Selecţionerul Mirel Rădoi a alcătuit o formulă mult mai echilibrată faţă de meciul cu Irlanda de Nord, schimbând cinci jucători.

Rădoi: Mă bucur că am marcat 3 goluri în deplasare, Austria rămâne cea mai bună echipă a grupei.

„Nici acum nu îmi schimb părerea, Austria este cea mai bună echipă a grupei noastre. Asta nu înseamnă că în momentul de faţă noi nu suntem obligaţi să mergem la victorie cu orice adversar. Cel mai echilibrat lot îl are Austria şi cea mai bună echipă este Austria, îmi menţin părerea. Noi am reuşit să compensăm cu alte lucruri. Mă bucur că am reuşit să marcăm trei goluri în deplasare şi să terminăm într-un sistem 5-4-1 care nu a fost lucrat, doar că mulţi jucători îl ştiau de la echipa de club. Probabil că am reuşit să creăm o atmosferă bună la nivel de grup, dar determinarea şi sacrificiul au venit de la ei”, a spus Rădoi.

„Planul de joc cu Austria a fost mult mai uşor decât cel cu Irlanda de Nord pentru că am păstrat de la vechiul staff organizarea de la fazele ofensive şi tranziţia pozitivă. Şi atunci ne-a fost mult mai uşor pentru că am păstrat lucrurile astea două de la Cosmin Contra şi staff-ul lui. Am gândit în aceste zile că avem nevoie de jucători care să aducă ceva în plus, pentru că Austria are un ritm de joc foarte ridicat. Era clar că în momentul în care ne asumam să facem presing aveam nevoie de jucători care să aibe prospeţime. Le mulţumesc tuturor jucătorilor, le cer scuze celor care nu au apucat să joace, sper să o facă pe viitor”, a mai adăugat selecţionerul.

Articole asemanatoare