sâmbătă, august 13, 2022
21.2 C
Craiova

Senatorii PMP se „lipesc” de cei liberali

Senatorii PMP ar putea semna un protocol cu PNL pentru a se afilia grupului senatorilor liberali. PMP nu are în acest moment un grup în Senat. E nevoie de 7 senatori pentru a forma un grup, iar PMP are doar 6, după două demisii din iunie 2018. Atunci, senatorii Ion Ganea și Iustin Talpoș au plecat din PMP la PSD.

Senatorii din PMP ar putea primi astfel funcții în Senat.

Senatorul PMP Lucian Iliescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, s-ar putea afilia la grupul PNL dacă vor primi „o președinție de comisie, un vicelider al grupului”. Funcții în Biroul Permanent al Senatului.

Solicitările PMP, odată cu afilierea la grupul senatorial PNL, privesc dobândirea unor funcții la nivelul Biroului Permanent.

Nou-afiliații la grupul PNL o vor sprijini pe Alina Gorghiu pentru a obține șefia Senatului.

„O să luăm o decizie, luni, la grup, iar în caz că se va întâmpla afilierea acesta, clar că o vom sprijini pe Alina Gorghiu, dar condiționat. În cazul în care vom întocmi un protocol între senatorii PMP neafiliați, astăzi, și grupul parlamentar PNL din Senat, în care vom specifica că senatorii PMP își vor păstra identitatea politică, în Senat și spațiul public, titulatura va fi de senator PMP afiliat PNL”, a explicat Lucian Iliescu.

Ludovic Orban, a anunțat, miercuri, că Alina Gorghiu este candidatul PNL la șefia Senatului. Senatorii sunt în situația de a-și alege un nou președinte. CCR a decis că alegerea lui Teodor Meleșcanu nu a fost legală.

Ultimele stiri

20 de trenuri electrice vor circula în România. Craiova este inclusă în rute

Autoritatea pentru Reformă Feroviară anunță, joi, deschiderea seriei achizițiilor de material rulant prin Planul Național de Redresare și Reziliență...

Mai multe articole din aceeasi categorie