Senatul a adoptat o lege care permite primăriilor să angajeze zilieri

Senatul a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

Modificarea va permite autorităţilor administraţiei publice locale să fie incluse printre beneficiarii muncii ziliere.

În favoarea propunerii legislative s-au exprimat 119 senatori şi 13 s-au abţinut.

Iniţiatorii propunerii legislative explică în expunerea de motive a proiectului că în Legea 52/2011 “aria beneficiarilor este limitată, în sensul că autorităţile administraţiei publice locale nu pot avea calitatea de beneficiar şi nu pot angaja zilieri pentru executarea diferitelor lucrări din sfera lor de activitate, existând doar câteva excepţii.

“Aceste excepţii însă nu permit angajarea zilierilor la primării – consilii locale care deţin terenuri agricole şi/sau forestiere pe care trebuie desfăşurate activităţi cu caracter ocazional. Aceste lucrări ar putea fi realizate cu ajutorul zilierilor aşa cum se practică şi în alte ţări care angajează forţă de muncă sezonieră în agricultură sau silvicultură. Consider că modificările propuse prin acest proiect de lege sunt necesare deoarece prin extinderea ariei beneficiarilor se va crea posibilitatea de a realiza un venit pentru mai multe persoane rămase fără loc de muncă din cauza crizei create de pandemia actuală”, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Articole asemanatoare