vineri, martie 29, 2024
21.7 C
Craiova

Senatul american l-a achitat pe Donald Trump

Președintele Donald Trump a fost achitat de Senatul SUA. Senatul, majoritar republican, a votat achitarea președintelui cu 52-48 de voturi pentru acuzația de abuz de putere și cu 53-47 de voturi pentru obstrucționarea activității Congresului.

Prima acuzație pentru care a fost achitat: „abuz de putere”.

În documentele acuzării se arată că președintele american ar fi condiționat un ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina de investigarea de către procurorii ucraineni a lui Hunter Biden. Acesta este fiul lui Joe Biden, democratul care ar putea candida la președinția SUA împotriva lui Trump.

O altă acuzație se referă la obstrucționarea activității Congresului SUA.

Donald Trump a mai fost achitat de acuzația că ar fi obstrucționat ancheta Congresului. El le-ar fi interzis unor consilieri să depună mărturie în aceeași speță legată de Ucraina.

Comentatorii politici internaționali consideră că un astfel de proces este mai degrabă unul politic, și nu penal.

Dacă ar fi fost condamnat pentru ambele acuzații, Donald Trump ar fi trebuit să predea atribuțiile prezidențiale vicepreședintelui Mike Pence.

Singurul republican care nu l-a achitat pe președinte a fost Mitt Romney, senator de Utah. Acesta a votat „pentru” la acuzația de „abuz de putere”.

Pentru a-l demite pe Donald Trump, ar fi fost nevoie de o majoritate de două treimi din Senat. Dar republicanii controlează acest for de 100 de senatori. Republicanii au majoritate, deținând 53 de voturi față de 47 ale democraților.

Ultimele stiri

OLT/FOTO: Apartamente pentru tineri, la Balș. Când încep lucrările, cum arată proiectul

Primarul orașului Balș Cătălin Rotea a anunțat că în aproximativ două luni va începe execuția a 30 locuințe pentru...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner