miercuri, februarie 21, 2024
13.4 C
Craiova

SENTINTA DEFINITIVA: Marin Condescu, fostul lider sindical al minerilor și fost președinte al clubului Pandurii, a fost condamnat!

Marin Condescu, fost preşedinte al clubului Pandurii Târgu-Jiu şi fost lider sindical, a fost condamnat, joi, la trei ani de închisoare cu suspendare! El a fost găsit vinovat de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Sentința a fost dată de către Curtea de Apel Craiova, decizia fiind definitivă.

Inițial, pe 9 iunie 2017, Marin Condescu fusese condamnat tot la trei ani de închisoare cu suspendare, de către magistraţii Tribunalului Olt.

Fostul vicepreşedinte al echipei, Viorel Temelescu, a primit o condamnare de doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals.

Marin Condescu şi Viorel Temelescu au fost reţinuţi în 12 noiembrie 2013, dar propunerea de arestare preventivă a fost respinsă.

Marin Condescu şi Viorel Temelescu au fost acuzaţi de falsificarea a trei contracte de cesiune de creanţe cu o firmă care asigura tichete de masă pentru minerii din sindicatele conduse de cei doi, însă judecătorul de caz menţiona că „prezentarea celor trei contracte ca fiind false este făcută în mod lapidar, fără a se indica, măcar succint, în ce constă falsul şi cine ar fi semnat în fals din partea Pandurii”.

Condescu era acuzat şi că ar fi împrumutat de mai multe ori Clubul Pandurii cu bani luati de la bancă, iar la returnarea sumelor acesta ar fi retras sume mai mari, în contabilitate nefiind înregistrate toate operaţiunile. El a fost acuzat de delapidare şi spălare de bani, prejudiciul fiind estimat la 2,6 milioane lei.

1 COMENTARIU

Ultimele stiri

Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! Fetele sunt în sferturile de finală ale Campionatului...

Bernadette Szocs, Elizabeta Samara și Adina Diaconu sunt jucătoarele care au învins, miercuri, 21 februarie 2024, selecționata Egiptului, scor...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner