vineri, martie 1, 2024
7.3 C
Craiova

Simona Halep, încă 9 ore în fața judecătorilor TAS! Românca a luat masa cu Patrick Mouratoglou și s-au cazat, separat, la același hotel

De Ion Ghermănesscu

Joi, 8 februarie 2024, a fost a doua zi de audieri a Simonei Halep în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Românca a stat din nou nu mai puțin de 9 ore sub tirul întrebărilor judecătorilor de la TAS. A ieșit stoarsă ca o lămâie, dar din nou nu a dat declarații presei, precizând că nu poate face asta până la încheierea procesului.

Mouratoglou a pledat vinovat

Breking news of the day a fost audierea lui Patrick Mouratoglou. Francezul a stat însă doar o oră în fața TAS și asta pentru că și-a asumat întreaga vinovăție în tot acest scandal. El a venit la proces inclusiv cu Candice Gauhier, fizioterapeut la Academia Mouratoglou, cea care i-a recomandat Simonei suplimentatul contaminat cu Roxadustat.

Mouratoglou l-a adus pentru a depune mărturie și pe Frederic Lefebvre, directorul departamentului de pregătire fizică de la Academie. Ambii au stat doar o oră în sala de judecată, pentru că, la fel ca Mouratoglou, și-au asumat responsabilitatea în cazul de dopaj al Simonei Halep.

Patrick Mouratoglou a ieșit după o oră din sala de judecată. El și-a asumat responsabilitatea pentru contaminarea probei Simonei Halep cu roxadustat, iar arbitrii TAS nu au mai cerut alte probe. Astfel, nu a mai fost nevoie de audierea francezului, informează euronews.ro. 

Mouratoglou, Gauhier și Lefebvre nu vor mai fi audiați.

Halep l-a adus pe Mouratoglou, ITIA a adus cutii întregi de documente!

Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis, cea care a decis suspendarea lui halep, a adus o echipă numeroasă la audieri, conform corespondenților Antena 3 CNN.

„Zece ore a durat audierea de miercuri. Cu siguranță, va fi și astăzi, joi 8 februarie, o zi lungă. Cei de la Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis au sosit deja, ieri au adus două cutii foarte mari cu documente. Nu-și permit să piardă acest caz. Tocmai de aceea au venit cu o armată de oameni, 15 la număr”, au transmis, joi, reporterii de la fața locului.

Cină comună Halep – Mouratoglou! Amândoi au stat la același hotel!

Știrea zilei a venit tot de Simona Halep. Desi declarase, în toamnă, că a rupt orice legătură cu Patrick Moutratoglou, Simona a luat decizia de a ieși la cină, după prima zi de audieri, cu antrenorul francez (foto, Antena 3CNN).

Mai mult, cei doi au stabilit o strategie comună prin care francezul și-a asumat în a doua zi de audieri toată vina în acest scandal.

Nu în ultimul rând, jurnaliștii străini au observat că Halep și Mouratoglou s-au cazat amândoi la același hotel de 5 stele, Royal Savoy din Lausanne.

Simona, din nou zâmbitoare în a doua zi de audieri

Joi, 8 februarie, Simona s-a prezentat plină de bună dispoziție în fața presei. Chiar dacă nu a dat declarații, campioana noastră a glumit cu jurnaliștii. Întâmpinată de aceștia în momentul sosirii la tribunal, Halep a părut foarte degajată și chiar a râs, semn că are încredere că va întoarce decizia ITIA în favoarea ei.

Imaginile sunt surprinzătoare, întrucât de la nunta sa cu Toni Iuruc încoace, Halep n-a mai fost văzută într-o dispoziție atât de bună.

Astăzi, vineri 9 februarie, au loc ultimele audieri în Procesul Halep de la TAS. După ultimele evenimente, se pare că Halep a stabilit împreună o strategie comună cu Mouratoglou prin care aceștia să-și asume toată vinovăția pemtru proba contaminate cu roxdastutat. Prin această strategie, Simona încearcă să-i convingă pe judecători să-i reducă suspendarea de la 4 ani la 2 ani. Astfel, în octombrie 2024, Halep ar putea fi din nou pe teren.

Euro Oltenia Info vă va ține la current cu ultimele informații și în ultima zi de audieri.

Foto: Antena3CNN

Ultimele stiri

00:05:21

(VIDEO) 221 de utilaje, în acțiune pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești!

Ritm bun de lucru pe tronsonul 1 al Drumului Expres (DEx12) Craiova – Pitești! 221 de utilaje, echipamente și...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner