vineri, martie 29, 2024
14.4 C
Craiova

Slatina a avut sarbatoarea ei de 1 Decembrie: sute de oameni la paradă, cu miile la coadă la fasole cu cârnaţi!

Nici ploaia şi nici cele 5 grade Celsius nu i-au ţinut pe oameni în case la Slatina. Au aflat că autorităţile locale organizează anul acesta o paradă militară cum demult nu s-a mai văzut în municipiu, după care, urmează masa şi dansul. Şi aşa a fost la Slatina, de 1 Decembrie!

Manifestările organizate de Primăria municipiului Slatina cu prilejul împlinirii a 99 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia au început în jurul orei 9.00. Organizatorii au oferit participanţilor 2.000 de cocarde şi steguleţe şi 400 de fulare în culorile României.

Sute de persoane s-au adunat în zona statuii lui Alexandru Ioan Cuza din centrul oraşului, pentru a asista la eveniment. Prefectul de Olt, Silviu Neacşu a deschis festivitatea, dând onorul gărzii militare, după care s-a intonat Imnul Naţional al României. A urmat un ceremonial religios susţinut de un sobor de preoţi din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, după care s-au citit discursuri. Prefectul a transmis slătinenilor mesajul adresat de primul-ministru al ţării, Mihai Tudose, iar colonelul Dorel Drejoi, inspectorul-şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt, a citit mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Americanii de la Deveselu, prezenti la parada

Printre cei prezenţi la manifestare s-au aflat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul Emil Moţ şi viceprimarul Gigi Vîlceleanu, dar şi reprezentanţi ai bazei NATO de la Deveselu. Au venit la Slatina căpitanul James Craycraft, comandant al părţii americane a bazei, şi comandorul Răzvan Brătulescu, ofiţerul superior pentru partea armatei române, însoţiţi de un detaşament de puşcaşi marini.

Reprezentanţii instituţiilor publice, ai partidelor politice, dar şi veteranii de război au depus coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, apoi a urmat cel mai spectaculos moment al evenimentului, parada militară. Slătinenii au admirat nu doar ţinutele şi defilarea în pas cadenţat a militarilor, dar şi tehnica din dotarea apărătorilor şi salvatorilor români: trei TAB-uri de la Batalionul 22 Infanterie „Romanați” și Batalionul 1 Instrucție Olt din municipiul Caracal, a două tunuri antitanc, tractate de autocamioane DAC, aparținând Batalionului 325 Artilerie „Alutus” Caracal, dar şi autospecialele Jandarmeriei Olt, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, Inspectoratului de Poliție Județean, Direcției Județene de Informații, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt și Poliției Locale Slatina.

Au ras 2000 de porţii de fasole în câteva minute

După parada militară, oamenii s-au mutat pe Esplanadă, locul unde a avut loc petrecerea de 1 Decembrie, cu muzică populară, fasole cu cârnaţi şi vin fiert. Unii, mai vigilenţi, au preferat să rateze evenimentul festiv de la statuie, ca să fie primii la coadă.  „Mâncarea la cazan e mai bună, iar dacă e şi gratis, merită să stai şi în ploaie pentru o porţie. Doar e ziua României, iar statul la coadă face parte şi el din istoria noastră. Aşa că sărbătorim cum trebuie, la coadă la fasole şi vin fiert, avem şi muzică, petrecem româneşte”, ne-a spus un slătinean.

Două mii de porţii de fasole cu cârnaţi au pregătit bucătarii pentru slătineni de Ziua Naţională a României.

„Pentru fasolea pregătită astăzi s-au folosit cantităţile obişnuite unui asemenea preparat. Vorbim aici de aproximativ 200 de kilograme de fasole, 60 de kilograme de ceapă, 30 de kilograme de morcovi. Apoi, s-au adăugat alte cantităţi, cum ar fi 20 de litri de ulei sau cimbru. De asemenea, s-au fiert circa 300 de litri de vin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Slatina, Mugurel Manea.

După ospăţ, petrecerea a continuat pe Esplanadă. Încălziţi cu vin fiert, slătinenii au savurat muzica şi dansurile artiştilor din ansamblul „Doina Oltului”.

1 Decembrie a aprins si luminile de sărbători!

Ziua Nationala a dat startul si manifestarilor ocazionate de Sarbatorile de Iarna. Iluminatul festiv s-a aprins pe străzile municipiului în prima zi de decembrie, vestind o lună de sărbători ca în basme. Târgul de Crăciun a fost inaugurat pe Esplanadă, iar distracţia a început la Slatina, cu un concert susţinut de Ducu Bertzi & Band.

Târgul de Crăciun este decorat cu instalații şi figurine 3D și un tunel luminos, iar în cele 20 de căsuţe din lemn aflate pe Esplanadă, găsiţi produse specifice sărbătorilor de iarnă.

Mii de slătineni au umplut aseară până la refuz Esplanada pentru a se bucura împreună de aprinderea luminilor de Crăciun şi de primul concert live. Primarul Slatinei, Emil Moţ, a venit pe Esplanadă pentru a inaugura sezonul sărbătorilor, împreună cu soţia şi fiul său, David. „Astăzi este ziua noastră specială, ziua României. La mulţi ani, dragi slătineni, la mulţi ani români, oriunde vă aflaţi! Dăm drumul distracţiei la Slatina, aprindem luminile în oraş şi o să avem parte de o lună decembrie superbă”, a spus primarul Slatinei, înainte de a da semnalul aprinderii luminilor festive din oraş.

Tot acum a fost inaugurat şi Târgul de Crăciun, la deschidere concertând Ducu Bertzi & Band. Lângă bradul de pe Esplanadă a fost amplasată şi „Căsuţa lui Moş Crăciun”, unde cei mici îl vor putea întâlni pe Moşul

Brad de 10 metri 

Bradul natural amplasat pe Esplanada din centrul Slatinei are 10 metri înălţime şi a fost adus din judeţul Vâlcea. Alți patru brazi, cu înălțimea între 3 şi 5 metri, au fost amplasați în tot atâtea sensuri giratorii din oraș.

Pentru brazi și pentru decorarea orașului de sărbători, autoritățile au alocat suma de 250.000 lei.

În săptămâna dinaintea Nașterii Domnului, Moș Crăciun va porni cu trăsura prin oraș, să împartă cadouri la toți copiii, iar Narcisa Suciu îi va încânta pe slătineni cu colindele ei.

 

Ultimele stiri

S-a tăiat panglica la un nou drum județean din Dolj! Modernizare de 14 milioane de euro

S-a tăiat panglica la un nou drum județean din Dolj. Consiliul Județean a anuțat finalizarea proiectului de modernizare a...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner