joi, martie 28, 2024
10.6 C
Craiova

Slatina scrie ISTORIE în tenisul de masă!

Irina Ciobanu și Adina Diaconu de la CSM Slatina au devenit, pentru al doilea an consecutiv, campioanele României la tenis de masă la dublu. Ele vor fi premiate azi și de Consiliul Județean Olt pentru performanța din 2019, când au câștigat și titlul european.

La finalul săptămânii au avut loc la Sala Polivalentă din București Campionatele Naționale de Tenis de Masă Romstal, unde Irina Ciobanu și Adina Diaconu au avut rezultate foarte bune: locul I la dublu și locul 3 la individual. Bernadette Szocs a câștigat finala de simplu fete, iar Ovidiu Ionescu este campion național la băieți.

CSM Slatina are o echipă foarte bună la tenis de masă, iar antrenorul Petre Arnăutu e cunoscut și apreciat la nivel mondial ca formator de campioni. Satisfacția sa de la festivitatea de premiere, când elevele sale au urcat pe prima treaptă a podiumului, este greu de descris.

Au început de mici

Irina Ciobanu și Adina Diaconu fac tenis de masă de când se știu, de pe la 6, 7 ani. Petre Arnăutu le-a pregătit încă de atunci. Fetele și-au împărțit fiecare zi în două: școală și antrenamente. Au fost ambițioase, pentru că mulți copii renunță, când văd că e greu. „Este un sport dificil, pe care nu oricine îl poate practica. Și nu în orice condiții. Aici trebuie să te pregătești zilnic, nu ca în alte sporturi, când poți avea antrenament și la două zile, trei”, spune profesorul Arnăutu. În paralel cu performanța, fetele și-au văzut de școală. Irina a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport, iar Adina e încă studentă.

Antrenament cu copiii, în școala generală

În România tenisul de masă, cu toată buna lui evoluție din ultimii ani, nu se ridică la nivelul de promovare sau de remunerare din alte sporturi. Condițiile de antrenament sunt precare, motiv pentru care sportivii au permisiunea de a avea dublă legitimare. De exemplu, campioanele de CSM Slatina sunt legitimate și în Polonia (Irina Ciobanu) și Franța (Adina Diaconu). Acolo au tot ce le trebuie, inclusiv sală de antrenamente. La Slatina aceasta lipsește. Chiar dacă există promisiuni an de an, echipa tot așteaptă. Până atunci, se antrenează într-o școală generală, la un loc cu elevii de clasele 1 – 4 care fac sport în același timp. Nu au, ca sportivii din alte ramuri, nici kinetoterapeut, nici psiholog, nici promovare, nici premii în bani.

Un sport în care fiecare detaliu contează

Campionatele Naționale de Tenis de Masă au avut loc în acest an la Sala Polivalentă din București unde, din fericire pentru sportivi, podeaua este din taraflex, cea mai răspândită pardoseală sportivă din lume. Se întâmplă însă ca unele competiții de la noi din țară să se desfășoare în săli cu podea din lemn (parchet), un mare inconvenient. Tenisul de masă este un sport al detaliilor, al fineții. În semifinală, de exemplu, Adina Diaconu și Eliza Samara păreau că șterg, din când în când, masa cu palma, deși nu părea să fie ceva acolo. Explicația: din fețele paletelor pot cădea firicele extrem de mici fie de cauciuc, fie de ață, iar mingea ia altă direcție dacă pică pe ele… Un alt detaliu: o paletă de ping pong de bună calitate costă în jur de 200 de euro.

Promovarea, o problemă cu două sensuri

Un campion are în palmares sute de meciuri jucate la toate nivelurile. Pleacă de la cadeți, juniori, seniori, timp în care este promovat de antrenor, de club, de federație. Este plimbat și dus la concursuri în țară și în afara ei. În acest fel, el ajunge să cunoască foarte bine adversarii, să le știe punctele forte și pe cele slabe. Iar când se văd la confruntarea următoare, șansele lui cresc, pentru că deja își cunoaște adversarul. Pe lângă lipsa de promovare, de motivare și de condiții a acestor sportivi în România, ei se mai confruntă și cu promovarea „selectivă”, doar a câtorva dintre ei, ceea ce e și mai frustrant. Pe de altă parte, televiziunile naționale nu se „îngrămădesc” să promoveze meciurile de tenis de masă și nici campionii, ca și cum performanța din alte sporturi e mai „bună”…

„E greu să câștigi medalii într-o Europă plină de asiatici”

În ultmii ani, mai toate echipele europene au naturalizat sportivi chinezi, recunoscuți pentru aptitudinile lor în tenisul de masă. România nu face parte din acest „club”. „Fiecare țară are în lot asiatici. Și e greu să câștigi medalii când Europa e plină de chinezi. Dar, cine are valoare, câștigă. Uneori pierzi, alteori câștigi”, ne-a spus antrenorul Petre Arnăutu. El e mulțumit de rezultate și de faptul că lasă ceva în urma lui. „Este o muncă titanică în acest sport. Dar nu poți avea rezultate nefăcând nimic”, ne-a mai spus antrenorul.

Ultimele stiri

Accident rutier la Bucovăț. Una dintre mașinile implicate în accident a luat foc

În acest moment, traficul rutier pe DJ 552 la ieșirea din comuna Bucovăț către Terpezita este blocat, urmarea unui...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner