vineri, martie 24, 2023
4.6 C
Craiova

Slatina: Societatea de transport local LOCTRANS mută stația de la Pirelli

Societatea publică de transport în comun Loctrans S.A. Slatina a anunțat că mută stația din zona Pirelli, după ce conducerea societății industriale a cedat o parcelă de teren pe care municipalitatea a construit o stație nouă, situată la aproximativ 60 m de actuala stație.
„Începand cu data de 06.02.2023, stația de călători aflată în parcarea Pirelli (poarta 1) va fi demontată și ridicată de către SC Loctrans SA. Astfel, autobuzele care circulă pe liniile 1A, 1C și 4A nu vor mai intra în parcarea Pirelli pentru îmbarcarea/debarcarea calatorilor.
În aceste condiții, rugăm ca utilizatorii transportului în comun să folosească stația de călători aflată în apropiere de poarta 3 (strada Drăgănești, ieșirea spre Brebeni)”, a anunțat Loctrans.
Directorul societății de transport, Adrian Pop, a explicat că măsura a fost adoptată având în vedere faptul că stația actuală se află într-o parcare foarte aglomerată și că de-a lungul timpului au mai avut loc incidente.
„Acolo, practic, intră toți salariații care vin cu mașinile, intrau autobuzele noastre și microbuzele transportatorilor care mai au curse cu salariații Pirelli în afara orașului. Am avut de mai multe ori probleme acolo, ba s-au atins, ba s-au zgâriat mașini, pentru că spațiul este foarte-foarte mic. Cei din conducerea societății au înțeles să ne cedeze o porțiune de teren undeva la șosea, unde s-a amenajat o alveolă în care să încapă și un autobuz și mai multe microbuze ale transportatoilor care fac curse în afara orașului”, a precizat Pop.

FOTO: Facebook/Loctrans

Ultimele stiri

DOLJ: Au murit pe loc! Accident grav pe DN 56 Craiova – Calafat

În noaptea de 23/24 martie a.c., ora 01.10 polițiștii Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați cu privire la faptul...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner