joi, decembrie 9, 2021
1 C
Craiova

Spitalul din Târgu Jiu, fără personal administrativ. Trei angajați au coronavirus

Spitalul Județean Târgu Jiu funcționează azi fără personal administrativ. Angajații din birouri stau acasă pentru că trei persoane au fost depistate pozitiv la infecția cu noul coronavirus – directorul de îngrijiri, o infirmieră de la ATI și o salariată de la Resurse Umane. Potrivit metodologiei ministerului, toți angajații care au devenit contacți ai celor trei urmează să fie testați. Cele trei angajate sunt internate la secția de Infecțioase, dar nu prezintă simptome, deocamdată. Personalul din birouri va reveni la spital mâine.

Testele se fac cu greu

Chiar dacă spitalul are propriul laborator de genetică moleculară, cumpărat cu bani din donații, testările nu se fac în număr mare, din cel puțin două motive: lipsa personalului calificat pentru laborator și numărul de kit-uri. În acest moment, sunt cinci angajați în noul laborator, care sunt la dispoziție non stop de când laboratorul a primit avizul ministerului. Aceste persoane sunt aproape epuizate, mai ales că trebuie să poarte acele combinezoane, deloc comode, câte 12 ore. Kiturile pentru teste, care au fost plătite deja, au ajuns parțial la Târgu Jiu, adică doar câteva sute, din cele aproape 2.000 comandate și plătite de oamenii de afaceri din Gorj care au donat bani pentru întregul laborator. În această dimineață, mai erau disponibile aproximativ o sută de teste.

Ultimele stiri

MEDICINA DENTARĂ

MEDICINA DENTARĂ MEDICINA DENTARĂ Publicată de Euro Oltenia Info pe Miercuri, 8 decembrie 2021

Mai multe articole din aceeasi categorie