luni, ianuarie 24, 2022
-3.6 C
Craiova

Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin va fi modernizat cu fonduri europene

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat astăzi contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare/recompartimentare a clădirii principale a Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.

La semnarea contractului au fost prezenți reprezentanții liderului asocierii de firme care a câștigat licitația, conducerea Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin și șefii secțiilor din cadrul unității medicale.

„Este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă investiție cu fonduri europene și fonduri de la bugetul județului. Nu minimalizez celelalte proiecte finalizate sau pe care le avem în implementare, dar Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin este cea mai importantă unitate medicală din județ, iar proiectul pe care l-am elaborat face posibilă modernizarea pe care cu toții ne-o dorim, prima de această anvergură, după 40 de ani, de la momentul la care a fost construită clădirea.

Obiectivul general al proiectului este de a eficientiza din punct de vedere energetic clădirea, de a crea circuite și condiții care să corespundă normativelor sanitare în vigoare, să asigurăm condiții optime pacienților mehedințeni în cea mai mare unitate medicală din județ, dar și condiții bune de lucru pentru personalul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin. Nu este o lucrare ușoară, dar am încredere în experiența constructorului care a câștigat licitația, că va gestiona în bune condiții intervențiile. Trebuie luat în calcul că aceste lucrări nu vor opri actul medical, ci se vor desfășura în paralel. E nevoie de multă colaborare și înțelegere, din partea constructorului, a personalului medical, dar și a pacienților, pentru ca peste doi ani să avem un spital modern, în care să fie tratați pacienții din județul Mehedinți.”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 83.925.767,46 lei (cu TVA), 64.082.938,38 lei fiind fonduri europene și de la bugetul de stat, în timp ce contribuția Consiliului Județean Mehedinți este de 19.842.829,08 lei cu TVA.

Termenul pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de doi ani.

Principalele lucrări propuse a fi realizate sunt:

– Anvelopare termică – modernizare fațadă;

– Înlocuirea tâmplăriei exterioare;

– Reabilitare/înlocuire invelitoare;

– Înlocuirea tâmplăriei interioare;

– Recompartimentarea spațiilor interioare pentru respectarea standardelor medicale actuale;

– Schimbarea reţelelor electrice, termice, sanitare;

– Montarea unui sistem de panouri fotovoltaice (352 buc.);

– Montarea unei centrale termice proprii pe gaz natural ce va asigura energia necesară atât incâlzirii cladirii, cât şi apa caldă menajeră;

– Montarea de instalaţii de ventilaţie în locul aparatelor de aer condiționat;

– Refacerea şi modernizarea instalaţiei de gaze medicale (stații de alimentare cu gaze medicale, țevi de distribuție gaze medicale, sisteme de izolare, monitorizare și alarmare gaze medicale, Unitati terminale de gaze medicale si accesorii);

– Recompartimentări interne uşoare pentru crearea de grupuri sanitare în fiecare salon;

– Montare de covoare PVC antibacterian în saloane, băi şi holuri;

– Indepărtarea igrasiei pereților (acolo unde este cazul);

– Reparații la trotuarele perimetrale;

– Crearea de facilitati pentru persoane cu dizabilitati;

– Modernizarea grupurilor sanitare.

Sursa: Consiliul Județean Mehedinți

Ultimele stiri

Bogdan Aurescu participă azi la reuniunea miniștrilor de Externe ai UE

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa astăzi, la Bruxelles, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre UE. Pe...

Mai multe articole din aceeasi categorie