luni, septembrie 27, 2021
24.7 C
Craiova

SRI, mesaj glumeț de recrutare: „Distribuiți dacă bănuiți pe cineva!”

Serviciul Român de Informații anunță că are nevoie de analiști și ofițeri de informații. Nu orice fel de oameni, ci unii „echilibrați”, se arată într-o postare haioasă de pe pagina oficială de Facebook a instituției.

„Căutăm analiști și ofițeri de informații echilibrați. Distribuiți dacă bănuiți pe cineva”, mai anunță serviciul.

Concret, este vorba despre studii postuniversitare, astfel:

  • Programul de studii postuniversitare de educaţie permanentă de perfecţionare profesională a adulţilor – INTRODUCERE ÎN ANALIZA DE INTELLIGENCE
  • Programul de studii postuniversitare de educaţie permanentă de perfecţionare profesională a adulţilor – INTRODUCERE ÎN ACTIVITATEA DE INFORMAŢII PENTRU SECURITATEA NAŢIONALĂ

„Cele două programe postuniversitare de educaţie permanentă se adresează absolvenţilor cu diplomă de licenţă sau echivalentă, sunt structurate pe trei semestre (64 de săptămâni) şi asigură formarea viitorilor ofiţeri de informaţii, pe cele două componente – informaţii-operaţiuni şi analiză”, anunță SRI.

Termenul-limită de înscriere online la concursul de admitere este 29 noiembrie 2021.

Candidaţii declaraţi „ADMIS” vor fi încadraţi în Serviciul Român de Informaţii ca ofiţeri, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acest statut. Detalii, AICI.

 

Ultimele stiri

Premieră în România: organizăm Campionatul European de Tenis de Masă

Pentru prima dată, România organizează cea mai importantă competitie europeană a anului, 2021 GAZPROM  European Table Tennis Team Championships....

Mai multe articole din aceeasi categorie