Breaking News

Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

Stațiunea Călimăneşti – Căciulata a fost cea mai căutată destinaţie pentru vacanta de Paşte

Dacă Vâlcea a fost pe locul 3 ca număr de turişti, după Bucovina (SV) şi Maramureş, staţiunea noastră de top, cea mai mare din ţară, Călimăneşti – Căciulata a fost cea mai căutată din România, clasându-se pe primul loc, după Băile Herculane.

”Pentru România, dacă până acum Bucovina era pe primul loc la rezervări, anul acesta vacanțele în stațiunile balneo au ocupat primul loc. Călimănești-Căciulata şi Băile Hercilane conduc anul acesta clasamentul, unde o vacanță de Paște de minim două nopți de cazare la hotel de trei stele cu pensiune completă, acces la Spa, ședințe de masaj a fost de la 343 lei de  persoană. Românii au ales aceste destinații pentru a se putea bucura de intrarea gratuită la piscina cu apă termală, la Aqua Park și ateliere de creație de Paști pentru copii”, spune Dan Dumitru, reprezentantul Paralela 45.

Aşadar, ceea ce se poate remarca în ultimii 3 ani, acum devine o certitudine, faptul că staţiunea din defileul Oltului se urcă pe podiumul naţional al turismul românesc.

udeţul Vâlcea s-a aflat pe locul 3 ca număr de turişti, potrivit cifrelor preliminare, în perioada Sărbătorilor Pascale, după Suceava şi Maramureş. După Vâlcea în clasament se află Prahova, Braşovul, Alba, Neamţ, topul celor 10 judeţe închizându-se cu Constanţa. În acest top cu siguranţă în afară de primele trei, plus Neamţ, celelalte judeţe au prevalat prin sporturile de iarnă sau turism montan.

În Vâlcea, primul loc ca număr de turişti a fost Călimăneştiul, urmat de Horezu şi Olăneşti. Şi nu în ultimul rând Voineasa, ultima fiind o destinaţie aleasă nu doar din motive religioase ci mai degrabă pentru sporturile de iarnă, aşa cum Braşovul sau Prahova au intrat în clasament.

Cea mai vizitată Mănăstire a fost şi în acest an, Cozia urmată de Hurezi, cele două lăcaşe de cult fiind vectorii turistici pentru cele 2 oraşe staţiune. Urmează Frăsinei ca pondere a pelerinilor iar problema ridicată pentru prima dată în Vâlcea, o reprezintă lipsa spaţiilor de cazare sau insuficienţa locurilor.

Faptul că Vâlcea se află pe locul 3 ca nivel de turişti în perioada sărbătorilor pascale, puţin sub 10.000 ar trebui să fie un indicator şi un stimulenţ pentru dezvoltatorii de afaceri în turism. Altfel spus, o strategie, un  marketing în acest domeniu coroborat cu investiţii masive pe Valea Lotrului, Valea Oltului şi Depresiunea Horezu, ar putea duce judeţul nostru chiar pe primul loc.

Sursa : www.ramnicuvalceaweek.ro

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of