Statul oferă 15.000 de euro pentru eficientizarea energetică a locuințelor

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, a lansat Programul de finanțare „Casa Eficientă Energetic”, în vigoare din această săptămână.

Aplicația online pentru înscriere este disponibilă pe site-ul www.afm.ro. Prin Programul „Casa Eficientă Energetic”, care are un buget de 430 de milioane de lei, aproximativ 9.000 de proprietari de case din România își vor putea eficientiza energetic locuințele. Fondurile fiind limitate, înscrierea în program va funcționa după regula „Primul venit, primul servit”.

Se are în vedere creșterea eficienței energetice și/sau utilizarea energiei din surse regenerabile în locuințele unifamiliale existente, situate într-un imobil/construcție cu regim de înălțime de cel mult 3 nivele.

Finanțarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menționată, respectiv 15.000 de euro.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, spune că, în condițiile în care numeroase locuințe nu sunt bine izolate, pierderile de energie ajung până la 30% prin pereții exteriori, 25% prin geamuri sau acoperiș. „Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar și una economică și socială: o astfel de investiție duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie și, implicit, la scăderea consumului național de energie”, a declarat Costel Alexe.

Cheltuielile eligibile ale Programului „Casa Eficientă Energetic” vizează:

  • instalarea de ferestre izolante,
  • izolarea acoperișului și a pereților exteriori,
  • montarea unei centrale mai eficiente,
  • montarea panourilor solare,
  • sisteme de ventilație,
  • corpuri de iluminat cu LED,
  • senzori de mișcare,
  • robineți și conducte noi etc.

Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească, după implementarea acestuia, cu cel puțin o clasă energetică.

Toți cei interesați de „Casa Eficientă Energetic” trebuie să depună online cererea pentru prima energetică, însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea.

După acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 15 de zile pentru a depune dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei.

Detalii, aici.

Articole asemanatoare