Studiu: prazul, pe lista plantelor ce inhibă coronavirusul!

Actualul coronavirus din China, denumit nCoV- 2019, a determinat Organizația Mondială a Sănătății să decreteze alertă internațională. Numărul persoanelor infectate depășind 14.600,  iar cel al deceselor cauzate de acest virus a ajuns la 305

Cel mai recent caz letal a fost consemnat  în afara Chinei, în Filipine, unde un bărbat de 44 de ani a fost răpus, fiind diagnosticat cu pneumonie severă, după ce s-a întors din Wuhan, epicentrul în care a apărut noul coronavirus.

Reamintim că, potrivit specialiștilor chinezi, noul coronavirus ar fi apărut în decembrie 2019 într-o piaţă agroalimentară din Wuhan, capitala provinciei cu același nume, unde se vindeau animale sălbatice. Epidemia s-a răspândit rapid, favorizată de marile migraţii care însoţesc în mod tradiţional sărbătorirea Anului Nou chinezesc.

SARS, cauzat tot de un coronavirus

Spunem că e vorba de un nou coronavirus, deoarece în perioada  2002-2003, în China a apărut SARS (Sindromul Acut Respirator Sever), o boală cauzată tot de un coronavirus, care afectează sistemul respirator al omului. Între noiembrie 2002 şi iulie 2003 au existat elementele de debut ale unei pandemii, cu 8.422 de cazuri de infecţie şi 916 morţi confirmate. Atunci, în mai puțin de o lună, SARS s-a transmis din Hong Kong în 37 de alte ţări, iar ultimul caz s-a înregistrat în iunie 2003.

Wuhan se izolează

Se caută soluții

Foarte  important de reținut este faptul că atât virusul SARS, cât și cel care face ravagii acum în China și amenință sănătatea oamenilor la nivel global sunt coronaviruși similari, proveniți inițial de la animale și, așa cum s-au găsit soluții de tratament la SARS, au început să apară soluții și pentru combaterea actualului coronavirus, cum ar fi un vaccin realizat și testat cu succes de cercetătorii din Australia.

În câte țări a ajuns?

Înainte de a vă lămuri ce legătură ar putea fi între nCoV-2019 și leacurile oltenești, ar fi necesar să amintim că infectări cu acest coronavirus au fost înregistrate în Thailanda, Japonia, Hong Kong, Singapore, Taiwan, Australia, Malaezia, Macao, Rusia, Franța, SUA, Coreea de Sud, Germania, Emiratele Arabe Unite, Canada, Marea Britanie, Vietnam, Italia, India, Filipine,Nepal, Cambodgia, Sri Lanka, Finlanda, Suedia și Spania.

Risc major de transmitere

În cele mai multe cazuri a fost vorba de persoane care s-au întors din China, însă în Tailanda Taiwan, Germania, Vietnam, Japonia Franța și SUA este vorba de pacienți care nu au fost în China, deci au fost infectați pe altă cale. Și ca să vedeți cât este de molipsitoare boala, aceasta are un coeficient de peste 2, adică o persoană poate infecta 2 persoane, acestea pot transmite boala către 4 persoane, acestea, către alte 8, apoi către 16 și există riscul infectări a sute, mii chiar zeci de mii de persoane în timp foarte scurt.

Simptome ca la gripă

Simptomele sunt cele obișnuite pentru gripă, precum febră, dureri musculare, probleme respiratorii acute, tremurături ale membrelor, stare generală proastă. Ceea ce este însă mai rău e că s-a descoperit că sunt numeroase cazuri de purtători de virus nCov – 2019 care nu au niciun simptom.

Ajutoare medicale pentru China

Cum spuneam anterior, noul coronavirus este similar cu cel care a generat SARS în perioada 2002-2003, iar paciențilorde atunci li s-au administrat – cu mai mult sau mai puțin succes – antibiotice și antiinflamatoare pentru aparatul respirator. Același tratament este aplicat și acum, iar divizia Pharma a concernului Bayer a trimis în China ajutoare medicale în valoare de 1,5 milioane de euro ce includ: Avelox (antibiotic), Redoxon (vitamina C de 1.000 mg/tabletă), Saridon (antipiretic/analgezic), precum și Gadovist și Ultravist (reactivi/substanțe de contrast pentru determinarea bolii).

33 de plante ce pot ajuta

Și dacă tot am ajuns la capitolul tratamente, e bine să amintim faptul că, după SARS, în 2007 s-au găsit soluții de combatere a coronavirusului. Atunci, profesorii, medicii și cercetătorii de la două laboratoare de epidemiologie și virusologie din Leuven, Belgia, precum și cei de la Universitatea din Gent, Belgia, și de la Facultatea Veterinară din Utrecht, Țările de Jos (Olanda), au studiat 33 de plante cu potential antiviral, respectiv care inhibă virusurile. În final, 15 dintre acestea s-au dovedit eficiente în combaterea coronavirusurilor (care apar, in prima faza, doar la animale, apoi se transmit la om).

Surprize: prazul și urzica sunt pe listă!

Printre cele 15 plante sunt unele care se regăsesc și în România. E vorba de principii active care inhibă dezvoltarea coronavirusurilor și care au fost izolate dintr-o serie de plante, printre care, oricât de incredibil ar părea, se numără: Galanthus nivalis – ghiocel, Narcissus pseudonarcissus –narcisă, Allium ursinum – leurdă, Tulipa hybrid- lalea, Morus Nigra – dud negru, Nicotiana tabacum – plantă de tutun, Urtica dioica – urzică și Allium porrum – praz. Da, ați citit bine, praz! Desigur, aici vorbim de extracte și testări foarte riguroase realizate în condiții de laborator, dar ceea ce știm este că aceste plante pot combate gripa, pot inhiba coronavirusul SARS și, pe cale de consecință, ar putea avea efect și în combaterea nCov- 2019, împreună cu medicamentele recomandate de medici.

Articole asemanatoare