Proiectul municipalităţii râmnicene de extindere a reţelei de gaze naturale cu aproximativ 35.000 de metri a fost aprobat spre finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, peste 1.000 de gospodării din zonele mărginaşe ale municipiului reşedinţă urmând să...
Municipalitatea râmniceană i-a făcut plângere penală viceprimarului PNL Virgil Pîrvulescu pentru uzurparea funcţiei şi abuz în serviciu, după ce acesta a iniţiat, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, un demers de crea un after-school în clădirea unui fost liceu, desfiinţat în...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, miercuri, 1 iunie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează manifestările „Bucurii pentru copii. Daruri alese”.
Pe parcursul zilei copiii vor participa la Sfânta Liturghie, dar și la expoziții, ateliere de creație, activități artistice și de relaxare în Scuarul Mihai Eminescu și în parcul Catedralei Arhiepiscopale.
Astfel, manifestările se vor desfășura după următorul program:
– orele 8.30-10.00 – Liturghia copiilor;
– ora 10.00 – Festivitate de premiere;
– ora 10.30 – Vernisajul Expoziției Elena Dariana Popa;
– ora 11.00 – Concertul Corului de copii „Brevis” al Arhiepiscopiei Râmnicului;
– ora 12.00 – Ateliere de creație.
Ziua de 1 iunie este sărbătorită în întreaga lume...
Aproximativ 17 milioane de euro, fonduri europene, vor fi investite în modernizarea reţelei de termoficare din Râmnicu Vâlcea. Lucrarea presupune reabilitarea a aproximativ 14 kilometri de conducte primare şi secundare prin care este distribuit agentul termic în locuinţe, a...
Municipiul Râmnicu Vâlcea marchează, în perioada 20 - 22 mai, cea de-a 634-a aniversare de la întâia sa atestare documentară, într-un hrisov emis la 20 mai 1388 de către Domnitorul Mircea cel Bătrân.
Programul manifestărilor organizate de Primăria Municipiului, alături...
Operatorul de salubritate din municipiul Râmnicu Vâlcea nu a mai ridicat săptămâna aceasta gunoiul pe motiv că nu mai are „capacitate financiară de a presta serviciile de colectare, transport, sortare şi tratare a deşeurilor” după ce consilierii locali au...
Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, că în municipiul reşedinţă se va putea folosi ca agent termic şi apa geotermală de la Călimăneşti, conducerea municipalităţii convenind cu o firmă cu licenţă în exploatarea acestei...
Viceprimarul din Râmnicu Vâlcea, Virgul Pârvulescu, a fost declarat incompatibil de Curtea de Apel Pitești, care a dat astfel câștig de cauză Agenției Naționale de Integritate (ANI).
Conform inspectorilor ANI, Virgil Pîrvulescu a fost incompatibil în primele zile ale mandatului...
Portalul „Contributors” publică astăzi o radiografie dură a municipiului Râmnicu Vâlcea. Autorul, Octavian Herța, este absolvent al Facultății de Drept Administrativ din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu. A lucrat ca jurnalist timp de 10 ani, după care a...
Copilul de 7 ani care a căzut cu tatăl său de la etajul patru al unui bloc de pe strada Cocorilor din cartierul Traian al municipiului Râmnicu Vâlcea a fost transportat la Craiova. Băiatul a primit îngrijiri medicale de...