marți, ianuarie 26, 2021
1.4 C
Craiova

calendar

Calendar creștin ortodox: Sf. 20.000 de Mc. arşi în Nicomidia

După ce împăratul Maximian s-a întors biruitor din lupta împotriva etiopienilor, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor. De aceea a trimis scrisori pretutindeni, ca să vină toţi în Nicomidia să se închine zeilor acolo. Sfântul Antim, episcopul...

Calendar creștin ortodox: Sf. Mc. Iuliana din Nicomidia

Sfânta Muceniţă Iuliana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era din Nicomidia, copila unor părinţi bogaţi. Părinţii au logodit-o cu un senator elin, cu numele Eleusie. Logodnicul voia să se facă nunta, dar sfânta n-a vrut, ci a zis:...

Calendar creștin ortodox: Sf. Mc. Sebastian şi Zoe

Dintre aceşti sfinţi mucenici, Sebastian a făcut parte din senatul roman pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Era de loc din oraşul Milan şi a adus pe mulţi la dreapta credinţă. Marcelin şi Marcu, fraţi buni şi oameni cu...

Calendar creștin ortodox: Sf. Prooroc Daniel şi Sf. 3 tineri: Anania, Azaria şi Misail

Acest fericit prooroc Daniel era din seminţia lui Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în Vitora cea de sus. Încă de pe când era copil a fost dus rob din Iudeea în ţara haldeilor...

Calendar creștin ortodox: Sf. Sfinţit Mc. Elefterie

Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a rămas orfan de tată şi a fost crescut numai de mama sa Antia, care fusese învăţată credinţa creştină de Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui...

Calendar creștin ortodox: Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon, Arian şi Apolonie

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Deciu şi a ighemonului Cumvrichie, care a pornit mare prigoană împotriva creştinilor în părţile Nicomidiei, Niceii şi Cezareii Bitiniei. Sfântul Levchie, de bunăvoia lui, s-a dus la ighemon, a mărturisit pe Hristos şi...

Calendar creștin ortodox: Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul

Cuviosul Părintele nostru Daniel Stâlpnicul (Stilitul) a trăit pe vremea împăratului Leon cel Mare, numit şi Macheli. Era de loc din Mesopotamia, din enoria Samosatelor, dintr-un sat cu numele Vitaria. Pe tatăl lui îl chema Ilie, iar pe mama...

Calendar creștin ortodox: Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Maximian. Făcându-se odată întrebarea de locuitorii Alexandriei de unele lucruri care tulburaseră liniştea oraşului, împăratul Maximian a trimis pe Mina, ca să dea răspuns acelor întrebări, pentru că Mina învăţase toată înţelepciunea...

Calendar creștin ortodox: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana

Domnul şi Dumnezeul nostru, vrând să-Şi gătească Luişi biserică însufleţită şi casă sfântă pentru sălăşluirea Lui, a trimis pe îngerul Său la drepţii Ioachim şi Ana - căci din aceştia avea să se nască Maica Sa după trup - şi...

Calendar creștin ortodox: Sf. Cuv. Patapie

Cuviosul Părintele nostru Patapie era de loc din Teba Egiptului. Alegând viaţa călugărească, a urmat lui Hristos şi s-a nevoit mulţi ani în pustiu. Apoi a venit la Constantinopol, unde a făcut foarte multe minuni: a dat orbilor vedere,...

Latest News

UE cere intensificarea vaccinărilor, testărilor și combaterea pandemiei

Comisia Europeană îndeamnă statele membre să intensifice campania de vaccinare, să recomande în continuare respectarea distanțării fizice și abținerea...