Potrivit celui mai recent raport de piață publicat de Analize Imobiliare și Imobiliare.ro, prețurile medii solicitate de către proprietari au înregistrat variații în mai multe centre regionale, dar și în alte reședințe de județ.
În București, chiria medie solicitată pentru un apartament cu două camere se situează acum la 420 de euro pe lună, în creștere de la 410 euro pe lună în al treilea trimestru al anului.
Același tip de locuință (2 camere, confort 1, construită din perioada 1980-2000, cu o suprafață utilă de 50-60 de metri pătrați) poate fi închiriată, în Cluj-Napoca, tot cu 420 de euro pe lună.
De la 300 de euro în sus în marile orașe
Pe următoarele locuri în clasamentul celor mai mari chirii solicitate pe segmentul apartamentelor cu două camere se situează orașele Timișoara și Brașov, unde proprietarii solicită, în medie, 350 de euro pe lună (la fel ca trimestrul trecut). Iașiul, pe de altă parte, a consemnat o scădere în acest răstimp, de la un nivel de 350 de euro pe lună, la 330 de euro pe lună.
Aceeași chirie medie, anume 330 de euro pe lună, este practicată și în Tulcea, în vreme ce, în Târgu Mureș, pretențiile proprietarilor ajung la 320 de euro pe lună. Interesant este că în Constanța, pe de altă parte, un apartament cu două camere poate fi închiriat cu 300 de euro pe lună (la fel ca trimestrul trecut), orașul de la malul mării situându-se la același nivel de preț cu Ploieștiul.
Chirii mici în Oltenia
Cât privește chiriile medii percepute în municipiile reședință de județ din Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea, oferta este următoarea:
- Drobeta Turnu Severin – 200 euro,
- Râmnicu Vâlcea – 200 euro,
- Slatina- 200 euro,
- Târgu Jiu – 210 euro,
- Craiova – 250 euro.
Foto: PxHere