Tribunalul Mehedinți a decis: Marius Csampar, liber din închisoare după ce a ucis 6 oameni!

Un complet de judecată din Mehedinți a admis cererea de liberare condiționată a lui Marius Csampar, încarcerat la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin pentru uciderea a șase oameni. El fusese condamnat pe viață și a executat 22 de ani.

Pe portalul instenței se arată că tribunalul admite contestaţiile formulate de condamnatul CSAMPAR MARIUS împotriva s.p. nr. 380/21.04.2020 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 3199/225/2020 şi împotriva s.p. nr. 449/11.05.2020 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 3560/225/2020.

Desfiinţează parţial sentinţele penale atacate în sensul că: Admite cererile de liberare condiţionată privind pe condamnatul CSAMPAR MARIUS.

Dispune liberarea condiţionată a condamnatului CSAMPAR MARIUS, din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, aplicată prin sentinţa penală nr. 372/2014 a Tribunalului Giurgiu.

Dispune punerea în libertate a condamnatului CSAMPAR MARIUS de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 376/2015 emis de Tribunalul Giurgiu, dacă nu este arestat în altă cauză.

Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.05.2020, la sediul Tribunalului Mehedinţi.

„Crima e ca mersul pe bicicletă”

„Nimeni nu se naște asasin. Devii pe parcurs. Crima e cea mai ușoară faptă. Adică e ca și țigara, ca mersul pe bicicletă. Dacă ai băgat o data țigara în gură, te înveți!”, declara Marius Csampar într-un interviu acordat acasătv.ro.

Colonelul Dan Antonescu: avem obligația să îi acordăm credit moral

Unul dintre polițiștii care au lucrat la cazul Csampar este colonelul în rezervă Dan Antonescu.

El a declarat, pentru euroolteniainfo.com, că speră ca acesta să își fi învățat lecția.

„Avem obligația să îi acordăm un credit moral pentru cei 22 de ani petrecuți după gratii. Are referințe favorabile și rapoarte pozitive. Acest lucru i-a determinat pe membrii comisiei de liberări conditionate și mai apoi instanța să îl pună în libertate. Sper ca anii de închisoare să-l fi adus pe calea cea dreaptă. El afirma atunci că e un justițiar al celor fără adăpost. Sper că și-a dat seama că alții sunt cei care fac justiția”, spune Antonescu.

„Ca să ne impresioneze, ne-a spus de o crimă de care nu știam!”

Crimele au avut loc în două sectoare ale Capitalei, iar secțiile de poliție au create două echipe de polițști. Dan Antonescu își amintește că nu a durat mult prinderea lui Csampar.

„La un moment dat, ca să ne impresioneze, ne-a spus de un caz despre care nu știam. Ne-a dus la un cadavru din care am găsit doar oseminte. Și tot el ne-a indicat o persoană care a fost martoră la crimă. Acea persoană a confirmat cele spuse de Csampar”.

Csampar avea doar 22 de ani când a fost condamnat la închisoare pe viață. A comis prima crimă la 16 ani. A acționat, de fiecare dată, de unul singur și este bănuit și de alte cazuri rămase cu autor necunoscut.

I-a tăiat capul, l-a incendiat şi apoi a jucat fotbal cu el

Prima victimă a fost o femeie, în decembrie ‘93. Câteva luni mai târziu, a ucis un bărbat care nu a vrut să-i dea bani. A urmat un prieten care voia să-l toarne. „Deja nu mă mai gândeam să-l bat și să-l las în pace, pentru că-l băteai și tot la poliție ajungeai”, spunea asasinul.

Corpul l-a aruncat într-un canal, iar capul într-un lac. A patra victimă a fost tot un prieten, pe care îl suspecta că vrea să-i tragă țeapă. Apoi, victimă i-a căzut fosta gazdă, iar ultimul ucis, un prieten de tâlhării.

La un moment dat, a trăit timp de opt luni alături de o gaşcă de boschetari, într-un canal din parcul Titan. Aici strângea lucrurile adunate din furat, notează evz.ro. Când unul dintre boschetari i-a contestat autoritatea, l-a ucis în timp ce dormea. I-a tăiat capul, l-a incendiat şi apoi a jucat fotbal cu el. „După ce i-am tăiat capul, am venit cu el încoace şi l-am aruncat în apă. Te simţi puternic când faci aşa ceva!”, a mărturisit Csampar în faţa anchetatorilor.

Articole asemanatoare