luni, iulie 4, 2022
26.8 C
Craiova

Tronsonul Balș-Slatina din drumul expres Craiova-Pitești, gata în acest an

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a declarat ieri, după ședința de Guvern, că, având în vedere lucrările avansate la drumul expres Craiova-Pitești, pe tronsonul Balș-Slatina s-ar putea circula încă din acest an. „Am fost recent acolo, lucrările au continuat să progreseze, iar la sfârșitul acestui an, tronsonul Balș-Slatina, deci cei 40 de km, urmează să fie deschiși traficului. Practic, la sfârșitul acestui an, fie că venim dinspre Craiova nu mai intrăm în Balș, nu mai trecem prin Slatina”. Cătălin Drulă a precizat că la lotul 4, ultimul care este înspre Pitești al drumului expres, au apărut contestații. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestațiile, însă ește așteptată și decizia finală a Curții de Apel.

„La lotul 1 al drumului expres mai avem o bucățică mică unde s-au făcut exproprierile acum câteva săptămâni și durează 30-40 de zile până se poate intra în teren. În rest, pe ceilalți 14 din 17 km ai lotului se lucrează, va fi gata la sfârșitul anului viitor. Lotul 2, cel care e cel mai important, pentru că e bypass la cele două localități, Balș și Slatina, cu trafic oribil în fiecare weekend sau perioadă aglomerată, e gata anul acesta”, a precizat ministrul Transporturilor.

Ultimele stiri

La mulți ani, Slatina ❗

Televiziunea Euro Oltenia Info a fost alături de slătineni la aniversarea celor 43 de ani de la trecerea orașului...

Mai multe articole din aceeasi categorie