luni, septembrie 27, 2021
28.1 C
Craiova

Un barcagiu băut a răsturnat pasagerii în Dunăre, la Corabia. Un om e dispărut

Un tânăr în vârstă de 21 de ani este dat dispărut în Dunăre, fiind căutat de echipe de scafandri şi pompieri, după ce o barcă de agrement în care se aflau nouă persoane s-a răsturnat în apele fluviului în apropierea Portului Corabia, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Cristian Grigorescu.

Una dintre cele opt persoane care au reuşit să se salveze din ambarcaţiunea răsturnată în Dunăre, un tânăr în vârstă de 23 de ani, a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportat la Spitalul Corabia.

Conducătorul ambarcaţiunii a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Din primele verificări, s-a constatat faptul că, în eveniment, a fost implicată o barcă de agrement ce s-ar fi răsturnat. În barcă se aflau 9 persoane, toate din oraşul Corabia. Opt dintre cele nouă persoane au ieşit singure la mal, conştiente. Cea de-a noua persoană este un tânăr, de 21 de ani, care, în urma evenimentului, nu a fost găsit. Un alt tânăr, în vârstă de 23 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Corabia”, a precizat Grigorescu pentru Agerpres.

Pentru căutarea tânărului dispărut în Dunăre au intervenit echipaje de scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi şi echipaje de pompieri cu bărci cu motor.

După aproape două ore de căutări, scafandrii au încheiat căutările, însă acestea sunt continuate de echipaje de pompieri cu bărci cu motor.

Potrivit reprezentanţilor ISU Olt, căutările au fost îngreunate de viteza mare de scurgere a apei, curenţii foarte puternici şi lipsa vizibilităţii.

La locul accidentului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Transporturi Olt, Poliţiei oraşului Corabia, echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Olt, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt şi poliţişti de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Olt.

Ultimele stiri

Premieră în România: organizăm Campionatul European de Tenis de Masă

Pentru prima dată, România organizează cea mai importantă competitie europeană a anului, 2021 GAZPROM  European Table Tennis Team Championships....

Mai multe articole din aceeasi categorie