miercuri, iunie 29, 2022
34.5 C
Craiova

Un deputat explică ce înseamnă „adoptarea tacită” a unui proiect de lege

Adoptarea de către Camera Deputaților a proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc a fost făcută „tacit”. Ce înseamnă acest lucru? Deputatul PSD Ioana Bran a explicat, pe pagina ei de Facebook:

„Din punct de vedere tehnic, adoptarea tacită este o procedură prin care proiecte de lege trec prin camerele parlamentare care nu sunt decizionale pentru a fi evitată blocarea acestora. De altfel, chiar dacă, prin absurd, acest proiect ar fi fost votat în unanimitate în Camera Deputaților, tot Senatul are ultimul cuvânt. PSD va vota împotriva acestui proiect de lege și îl va respinge în Senat, care este camera decizională.

Cum s-a ajuns aici? Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi cu raport de respingere. Termenul adoptării tacite a fost 25 martie. Dar declararea Stării de urgență a dus la suspendarea temporară a activității Parlamentului. Cred că mai țineți minte că nu am putut ține ședințe în perioada în care s-a împlinit acest termen din cauza unui parlamentar PNL infectat cu noul coronavirus. Același care l-a trimis în izolare pentru 14 zile și pe premierul Ludovic Orban.

PSD a votat împotrivă și în comisiile de specialitate din Camera Deputaților. Acest proiect are exclusiv rapoarte de respingere și avize negative.

Adaug aici faptul că, deși atenționată, Comisia pentru Administrație din Camera Deputaților, condusă de PNL, a dat raport după 3 săptămâni pentru această lege. De asemenea, punctul de vedere al Guvernului a fost trimis Parlamentului după două luni de la solicitarea acestuia, când deja trecuse termenul pentru adoptarea tacită.

Cui servește această situație, acum? Astăzi discutăm în Camera Deputaților proiectul de lege care permite amânarea plății chiriilor de către firme și persoane fizice pe durata stării de urgență. O măsură necesară, asemănătoare celor luate în multe alte țări. Guvernul este însă mereu ostil măsurilor care vin în sprijinul oamenilor și a firmelor românești. PNL preferă să intermedieze relația acestora cu băncile, în loc să susțină direct IMM-urile. Și în loc să îi ajute pe românii care în această perioadă nu mai pot plăti ratele, PNL susține tot băncile, orice amânare fiind purtătoare de …dobândă la dobândă.

În opinia mea, agitația creată în jurul acestui subiect are un scop clar: să abată atenția de la nevoile economice și de la incapacitatea guvernului de a lua măsuri pentru redresarea economiei și sprijinirea românilor și a firmelor românești.

Statul român este un stat care asigură respectarea tuturor drepturilor minorităților etnice. Suntem arătați ca exemplu pozitiv în Uniunea Europeană. Nu cred în mințile înfierbântate care aruncă astfel de teme în public. Și nu cred nici în cei care se folosesc de acestea!”.

Parlamentarul mai precizează că proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc nu va deveni lege.

Deputatul Ioana Bran

„PSD nu susține legea privind autonomia Ținutului Secuiesc! Faptul că acest „proiect” a trecut tacit de Camera Deputaților nu înseamnă că a fost votat! Nu înseamnă că va deveni lege. Și nici nu are cum să devină, pentru că este neconstituțional”.

Ședință de urgență la Senat

Senatul se va reuni de urgență în ședință, de la ora 14.00, pentru a respinge Legea prinivnd autonomia Ținutului Secuiesc.

Premierul Ludovic Orban susține că de vină pentru adoptarea la Cameră este chiar președintele forului legislativ.

„Președintele PSD și al Camerei Deputaților în loc să facă conferință de presă în care să lanseze amenințri la adresa mea ar fi trebuit să pună proiectul pe ordinea de zi din plen, astfel ca să fie respins. Existau avize negative în comisii, nu exista niciun impediment să fie respins. PNL va vota împotriva acestui proiect de lege care excede cadrul legislativ și atrag atenția celor doi președinți ai Camerelor să urmărească atent procesul legislativ. Acest act a trecut prin adoptare tacită la Cameră pentru că nu a fost pus pe ordinea de zi ca să fie respins”, a declarat Ludovic Orban.

Ultimele stiri

Florin Cîțu a demisionat de la conducerea Senatului

Florin Cîțu a demisionat în urmă cu scurt timp de la conducerea Senatului, au declarat pentru euroolteniainfo.com surse din...

Mai multe articole din aceeasi categorie