Breaking News

Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

Un slatinean va evalua intregul guvern al Romaniei! Darius Valcov va coordona realizarea raportului privind programul de guvernare pentru anul 2018!

Guvernul Viorica Dăncilă se reunește, miercuri, la Palatul Victoria, în prima ședință de Executiv din noul an. Pe agenda oficială figurează adoptarea unui memorandum potrivit căruia Darius Vâlcov va coordona un „Raport privind indeplinirea Programului de guvernare în anul 2018”, analiză care va fi publicată sub forma unui volum editorial în 500 de exemplare.

„Complexitatea Programului de guvernare, dar şi multitudinea de măsuri şi acţiuni întreprinse fac necesară evaluarea stadiului de îndeplinire a prevederilor Programului de guvernare, într-un mod comprehensiv şi interdependent, care să pună în evidenţă toate acţiunile întreprinse pe fiecare domeniu în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate prin Programul de guvernare”, se explică în memorandum.

De asemenea, în document se arată că elaborarea unui raport cu privire la realizarea Programului de guvernare de către fiecare instituţie guvernamentală va reprezenta „un demers util pentru îndeplinirea prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public”.

Pentru a asigura obiectivitate evaluării activităţii guvernamentale în anul 2018 propunem ca aceasta să fie efectuată de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, care are rolul de a elabora studii şi sinteze macroeconomice precum şi de a fundamenta principalele măsuri de politică economică în concordanţă cu Programul de guvernare (…) Având în vedere complexitatea unui asemenea raport, propunem ca procesul de analiză şi elaborare să fie coordonat de consilierul de stat pe probleme”, se arată în document.

Consilierul lui Dăncilă pe probleme economice este Darius Vâlcov.

Raportul va conține următoarele capitole: Principalele rezultate economico-sociale; Modul de realizare a celor 115 acţiuni prioritare; Investiţii publice şi investiţii în parteneriat public-privat; Programe guvernamentale şi scheme de ajutor de stat; Politica fiscal bugetară; Absorbţia fondurilor europene – acţiuni şi realizări.

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of