Breaking News

Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

Universitatea Craiova obtine o noua victorie si ameninta serios pe FCSB si pe Viitorul lui Hagi! Victorie clara la Chiajna si din nou ganduri catre play-off si titlu!

CS Universitatea Craiova a invins aseara, fara drept de apel, la Chiajna, pe Concordia cu 3-1. Craiova a profitat de pasii gresiti ai Viitorului, 2-2 cu Gaz Metan, si ai lui FCSB, 2-4 cu Sepsi, si s-a apropiat la doar un punct de locul 3, ocupat de echipa lui Hagi, si la doua puncte de locul secund pe care este, in acest moment, formatia lui Nicolae Dica.

Eroul partidei de la Chiajna nu a fost nici Mitrita, nici Bancu, nici Fedele, ci nimeni altul decat Barbut. Mijlocasul ofensiv al Mangia a marcat un gol, a scos un penalty si a si ratat inca ocazie mare.

Totul într-o nebunie de-un sfert de oră – din minutul 24 în 39 – care a conținut 4 reușite, multe șanse irosite și două schimbări făcute de un Dorinel Munteanu total nemulțumit.

În minutul 23, Bărbuț a centrat de pe partea dreaptă a atacului oltean, Marc a întins mâna, Bârsan a indicat imediat punctul cu var. În ciuda protestelor vehemente ale lui Leca și Ropotan, “centralul” și-a păstrat decizia. Reluările au demonstrat că arbitrul bucureștean a avut dreptate.

Koljici a transformat penaltyul si a marcat golul cu numărul 300 în toate partidele actualei ediții de campionat.

A egalat apoi Ropotan pentru Chiajna, dat imediat Barbut a facut 2-1, aratand ca este intr-o forma de zile mari.

Cicaldau a incheiat sfertul nebun si a inscris golul al treilea al oltenilor in minutul 38.

Alexandru Mitriță, starul oaspeților, este suspendat după cartonașul galben primit în victoria cu Dunărea Călărași, scor 1-0.

Mangia il vede pe Mitrita ca fotbalist al anului in Romania!

“Este important că am câștigat, nu că ne-am apropiat de FCSB și Viitorul. Nu-mi convine că am luat gol din faza fixă.

În repriza secundă am scăzut puțin ritmul, dar am făcut un meci mai bun decât etapa trecută, cu Dunărea Călărași. A fost și alt gen de meci, mai deschis. Am avut spații astăzi.

Mitriță este un jucător foarte important pentru noi, dar am avut soluții astăzi. Totuși, prefer să îl avem apt. Bărbuț a crescut foarte mult. A început mai prost sezonul, dar acum merită să joace. Pentru mine, evident că un jucător de la Craiova merită trofeul de cel mai bun jucător al anului. Cred că Alex Mitriță a făcut un sezon foarte bun.

Trebuie să câștigăm toate meciurile dacă vrem performanță. Nu e nicio presiune pusă de clasament. Vom vedea la final unde stăm. Nu vorbim de titlu în vestiar. Trebuie să vedem cum ne recuperăm”, a declarat la TV Telekom Sport.

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of