luni, ianuarie 30, 2023
2.9 C
Craiova

Ursula von der Leyen: „Ucraina aparține familiei noastre europene!”

Uniunea Europeană trebuie să analizeze cu seriozitate posibilitatea de a oferi Ucrainei statutul de ţară candidată ca parte a încercării sale de a adera la blocul comunitar, a declarat astăzi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în timp ce preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atras atenţia că drumul Kievului spre UE va fi unul lung, relatează DPA.

Solicitarea Kievului de a adera la UE a fost „simbolică, politică şi legitimă”, a declarat Michel în cadrul unei reuniuni speciale a Parlamentului European.

Preşedintele Consiliului European a spus că înţelege apelul emoţional al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca ţara sa să fie primită rapid în UE, dar că deciziile trebuie luate pe baza unor „alegeri corespunzătoare”.

„Este dificil, ştim că există diferite viziuni în UE” în privinţa extinderii, a afirmat Michel, potrivit Reuters.

În cadrul aceleiaşi sesiuni speciale a PE, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atras atenţia că urmează un „drum lung” până când Ucraina va putea să adere la UE.

Războiul din Ucraina trebuie să înceteze şi trebuie discutaţi paşii suplimentari, a spus ea. Cu toate acestea, Ucraina „aparţine familiei noastre europene”, a adăugat preşedinta Comisiei Europene.

Ursula von der Leyen a mai afimat că decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina a avut ca efect unirea ţărilor împotriva Rusiei.

„Dacă Putin a vrut să dividă Uniunea Europeană, să slăbească NATO şi să spargă comunitatea internaţională, a obţinut exact opusul”, a subliniat ea.

Ultimele stiri

Marcel Ciolacu: Cine a furat să meargă la pușcărie!

Potrivit Antena 3 CNN, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut prima reacție după ce selecționerului Victor Pițurcă a fost...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner