joi, iunie 13, 2024
24 C
Craiova

VÂLCEA. Sărbătoare în capitala ceramicii tradiționale românești. Începe „Cocoșul de Hurez”, târgul cu o vechime de peste jumătate de veac

Doar două zile ne mai despart de deschiderea Târgului ceramicii populare românești „Cocoșul de Hurez”, o adevărată sărbătoare a olarilor organizată de Primăria orașului Horezu. Aici se reunesc meșteri ceramiști renumiți din toată țara, din centrele încă active, iar mii de vizitatori vin să-i vadă pe olari la treabă, în centrul de ceramică tradițională intrat în 2012 în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Târgul „Cocoșul de Hurez” este strâns legat de tradiția Moșilor de Vară, fiind, de zeci de ani, întâlnirea olarilor care deschide seria târgurilor de profil din țară. La această ediție vor ajunge peste 50 de meșteri ceramiști din centrele din țară în care tradiția încă se păstrează, iar în târg vor fi reprezentate și alte meșteșuguri tradiționale, a precizat Cristi Iovan, directorul casei ed Cultură Horezu.

„Vor fi reprezentate toate centrele de ceramică încă active, pentru că sunt foarte multe centre ceramice care și-au închis porțile, „datorită” acelui sprijin guvernamental către meșteșugurile populare românești. Meșteșugurile sunt impozitate ca orice alt SRL”, a precizat Iovan.

Târgul „Cocoșul de Hurez” reprezintă un moment cultural unic

„Cocoșul de Hurez”, ediția a 52-a, se va desfășura în perioada 31 mai – 2 iunie 2024, fiind programate lansări de carte, concerte, degustări de produse tradiționale, sesiuni de prezentare a produselor ceramice etc.

„Târgul Cocoșul de Hurez reprezintă un moment cultural unic, continuitatea și dezvoltarea sa semnificând afirmarea dorinței de autenticitate a românilor, de racordare la valorile care ne individualizează și ne conferă specificitate ca neam. Născut din simbolistica unui meșteșug tradițional al locului – olăritul- „Cocoșul de Hurez” a devenit actul de identitate al celui mai mare târg de ceramică populară din țară, dovada a trăiniciei unei îndeletniciri și perpetuării unei tradiții de sute de ani”, precizează organizatorii târgului care atrage an de an mii de vizitatori.

Care sunt atracțiile

„Cocoșul de Hurez”, a 52-a ediție, se deschide oficial vineri, 31 mai 2024. În satul de vacanță „Stejari” meșterii ceramiști vor fi primiți în intervalul 10,00 – 16,00, pentru ca între 16,00 și 19,00 să se poată realiza selecția lucrărilor pentru concursul de creație „Cocoșul de Hurez” 2024. Seara se va încheia cu un moment special: „FOLK-LOR- Horezenilor” cu Ion Marinescu (Tzurlă).

Târgul meșterilor olari se redeschide pentru vizitatori sâmbătă, la ora 9,00, în satul de vacanță „Stejari”, însă deschiderea oficială, cu prezentarea invitaților, va avea loc la ora 11,00. Cu începere de la ora 11,00 este programată lansarea unui cărți speciale: „Știință și simbol în Ceramica de Horezu”, autor prof. dr. Corina Mihăescu. După turul oficial al standurilor, la ora 12,30 va avea loc o conferință de presă.

O acțiune foarte gustată de public este programată în intervalul orar 13,00 – 15,00: degustarea produselor tradiționale de Horezu. Juriul se va reuni în după-amiaza zilei de sâmbătă, iar la ora 17,30 vor fi anunțați câștigătorii concursului de creație. Cea de-a doua seară a târgului celebru se va încheia cu un spectacol folcloric susținut de artiștii: Alexandra Bleaje, Marian Medregoniu, Delia Barbu, Ilie Medrea, Dani și taraful Ștefănescu.

Târgul meșterilor olari se redeschide duminică, 2 iunie 2024, în satul de vacanță „Stejari”, manifestarea încheindu-se duminică-seara.

Ultimele stiri

CE SURPRIZĂ! „Zeița de la Montreal”, sfaturi pentru „tricolore” înainte de JO

Nadia Comăneci a ținut să le încurajeze personal pe fetele din lotul național de gimnastică înaintea competiției supreme de...

Mai multe articole din aceeasi categorie