vineri, mai 24, 2024
14.8 C
Craiova

Veste uriașă de la TAS pentru Simona Halep! Poate reveni pe teren. Vezi decizia

Veste uriașă de la TAS pentru Simona Halep în scandalul de dopaj în care a fost implicată în 2022 și care i-a adus o suspendare de 4 ani. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a dat câștig de cauză și i-a redus suspendarea. Poate reveni pe teren!

Anunțul a fost făcut chiar de Agenția Națională Anti-Doping. „Astăzi, 5 martie a.c, Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) a primit de la Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) comunicatul de presă cu privire la decizia de reducere a suspendării provizorii (de la 4 ani la 9 luni) a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) în cazul sportivei Simona Halep. România ca țară semnatară a Codului Mondial Anti-Doping, cu jurisdicții asupra sportivei, are obligația respectării deciziei TAS. Până în prezent, ANAD nu a primit decizia motivată care să cuprindă elementele de fapt și de drept care au determinat completul de judecată să ia această decizie finală“, se arată în anunțul ANAD.

Agenția Națională Anti-Doping a participat la audieri în procesul de gestionare a cazului Simonei Halep în calitate de observator, fără a avea dreptul la a se implica în administrarea probatoriului și luarea deciziei. „Ca români, nu putem spune decât că ne bucură revenirea Simonei pe teren în scurt timp și îi urăm succes!“, mai notează ANAD.

Curtea de Arbitraj pentru Sport a emis un comunicat în care clarifică situația Simonei Halep și face lumină în scandalul în care a fost implicată fostul nr. 1 WTA.

Iată comunicatul integral:

Procedura în apel în fața CAS a vizat două învinuiri separate:

  1. o învinuire care a rezultat în urma detectării unei substanțe interzise (Roxadustat) într-o probă de urină prelevată de la Simona Halep în data de 29 august 2022 în timpul US Open;

  2. o învinuire conform căreia Pașaportul biologic al sportivului (engl. ABP) al drei. Halep, în mod specific o probă de sânge prelevată de la dra. Halep în data de 22 septembrie 2022, a dovedit utilizarea unei substanțe interzise și/sau metode interzise.

În decizia sa din data de 22 septembrie 2023, Tribunalul Independent al Federației Internaționale de Tenis (ITF) a găsit-o pe dra. Halep vinovată de ambele încălcări ale reglementărilor anti-doping (engl. ADRV) și a dispus în sarcina ei o perioadă de suspendare de patru ani. În apelul formulat de Simona Halep la CAS împotriva hotărârii primei instanțe, dra. Halep a solicitat ca sancțiunea să fie redusă și să nu fie mai mare decât perioada suspendării provizorii deja executată.

În apelul său separat, ITIA a solicitat CAS să sancționeze încălcările reglementărilor anti-doping ale drei. Halep împreună ca o singură încălcare – bazată pe încălcarea care comportă sancțiunea cea mai severă – și să impună o perioadă de suspendare între patru și șase ani. Procedura de arbitraj în apel la CAS a constat în proceduri riguroase de pre-audiere și o audiere pe o durată de trei zile care avut loc în perioada 7-9 februarie 2024 la Lausanne, Elveția.

Suspendarea dictată acum a produs efecte până la data de 6 iulie 2023

Completul desemnat de CAS a audiat mulți martori și experți, dintre care majoritatea au fost prezenți la audiere. Completul desemnat de CAS a stabilit în unanimitate că perioada de suspendare de patru ani impusă de Tribunalul Independent al Federației Internaționale de Tenis va fi redusă la o perioadă de suspendare de nouă (9) luni începând cu data de 7 octombrie 2022, termen care a expirat în data de 6 iulie 2023.

Având în vedere că această perioadă a expirat înainte ca apelurile să fie depuse la CAS, completul desemnat de CAS a apreciat oportun să emită dispozitivul hotărârii arbitrale cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător. Completul desemnat de CAS a dispus, de asemenea, descalificarea tuturor rezultatelor în competiții obținute de dra. Halep începând cu data de 29 august 2022 (data probei sale pozitive) până la data de 7 octombrie 2022, inclusiv retragerea de medalii, titluri, puncte și premii în bani.

Așadar, se respinge apelul formulat de ITIA iar apelul formulat de Simona Halep este parțial admis (se respinge solicitarea acesteia ca perioada de suspendare să înceapă din data de 29 august 2022).

Învinuirea cu privire la Roxadustat. Simona Halep a avut dreptate, TAS confirmă

În conformitate cu articolele 2.1 și 2.2 din Programul anti-doping din tenis (engl. ”TADP”), este datoria personală a fiecărui sportiv de a se asigura că nicio substanță interzisă nu pătrunde în organismul sau, iar sportivii sunt responsabili pentru orice substanță interzisă detectată în probele lor. În această chestiune, s-a constatat că o substanță interzisă (adică Roxadustat) a fost detectată într-o probă prelevată de la dra. Halep în data de 29 august 2022, în timpul US Open.

Dra. Halep nu a contestat răspunderea în sensul că a acceptat faptul că, având în vedere prezența Roxadustat în proba sa, ea a comis încălcări ale reglementărilor anti-doping în temeiul art. 2.1 și 2.2 din TADP. Cu toate acestea, ea a contestat caracterul intenționat al încălcării și a susținut că testul pozitiv a fost rezultatul contaminării. După ce a analizat cu atenție toate probele prezentate, completul desemnat de CAS a stabilit că dra. Halep a dovedit, pe baza balanței probabilităților, că Roxadustatul a intrat în organismul său prin consumul unui supliment contaminat pe care l-a folosit în zilele imediat premergătoare datei de 29 august 2022 – și că Roxadustat, așa cum a fost detectat în proba sa, provenea din acel produs contaminat.

Drept urmare, completul desemnat de CAS a decis că, de asemenea, dra. Halep a dovedit, pe baza balanței probabilităților, că încălcările anti-doping nu au fost comise cu intenție. Deși completul desemnat de CAS a constatat că doamna Halep poartă răspunderea pentru un anumit nivel de vinovăție sau neglijență pentru încălcările sale, deoarece nu a manifestat suficientă grijă atunci când a utilizat suplimentul Keto MCT, a concluzionat că nu se poate reține în sarcina sa o vinovăție sau neglijență semnificativă.

Veste uriașă de la TAS pentru Simona Halep. Învinuirea cu privire la pașaportul biologic al sportivului (ABP)

În ceea ce privește învinuirea cu privire la ABP al drei. Halep, ITIA a avut sarcina de a dovedi (în conformitate cu standardul de satisfacție confortabilă) că dra. Halep a folosit o substanță interzisă și/sau o metodă interzisă. În principal, s-a bazat pe o probă de sânge prelevată de la dra. Halep în data de 22 septembrie 2022, ale cărei rezultate a susținut că au probat încălcarea reglementărilor anti-doping în temeiul art. 2.2 din TADP.

Contrar raționamentului tribunalului de primă instanță, completul desemnat de CAS a stabilit că este adecvat în raport cu circumstanțele să ia în considerare rezultatele unei probe de sânge cu caracter privat prelevată de la dra. Halep în data de 9 septembrie 2022 în contextul unei intervenții chirurgicale care a avut loc la scurt timp după aceea. Aceste rezultate, precum și declarațiile publice ale drei. Halep că ea nu a intenționat să concureze pentru restul anului calendaristic 2022, au afectat plauzibilitatea scenariilor de dopaj pe care s-a bazat Tribunalul Independent al ITF.

Având în vedere probele în ansamblu, completul desemnat de CAS nu a fost confortabil satisfăcut s-a comis o încălcare a reglementărilor anti-doping în temeiul articolului 2.2. a TADP. Prin urmare, a respins această învinuire.

Cum sună hotărârea TAS în cazul Simona Halep

Dispoziții Completul desemnat de CAS a emis următoarea hotărâre:

1. Apelul formulat de Simona Halep în data de 28 septembrie 2023 împotriva deciziei pronunțate la data de 22 septembrie 2023 de către Tribunalul Independent al ITF este admisibil și este parțial admis.

2. Apelul formulat de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) în data de 14 decembrie 2023 împotriva deciziei emise la data de 22 septembrie 2023 de Tribunalul Independent al ITF este admisibil și este respins.

3. Decizia emisă de Tribunalul Independent al ITF în data de 22 septembrie 2023 este anulată.

4. Se constată că Simona Halep a comis încălcări ale reglementărilor anti-doping în temeiul articolelor 2.1 (prezența) și 2.2 (utilizarea) din Programului anti-doping pentru tenis 2022, ca urmare a prezenței unei substanțe interzise (Roxadustat) în proba ei de urină prelevată în competiție în data de 29 august 2022.

5. Simona Halep este sancționată cu o perioadă de suspendare de nouă (9) luni, începând cu data de 7 octombrie 2022.

6. Se acordă credit Simonei Halep pentru perioada de suspendare provizorie executată începând cu data de 7 octombrie 2022.

7. Toate rezultatele obținute de Simona Halep în competițiile care au avut loc în perioada 29 august 2022 – 7 octombrie 2022 sunt descalificate, cu toate consecințele rezultante, inclusiv retragerea de medalii, titluri, puncte și premii în bani.

8. Hotărârea arbitrală se pronunță fără cheltuieli de judecată, cu excepția taxelor de judecată de 1000 CHF (o mie franci elvețieni) – achitate de Simona Halep pentru apelul său și de Agenția de Integritate în Tenis (ITIA) pentru apelul său, care sunt reținute de CAS.

9. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) este obligată să plătească Simonei Halep o sumă de 20.000 CHF (douăzeci de mii de franci elvețieni) cu titlu de contribuție la onorariile sale juridice și alte cheltuieli suportate în legătură cu această procedură de arbitraj. Hotărârea arbitrală motivată va fi notificată părților în timp util. Aceasta va fi publicată de CAS, cu excepția cazului în care părțile vor solicita confidențialitate.

Ultimele stiri

FOTO/VIDEO: ALRO și ASCAR, sprijin substanțial pentru tinerii talentați din județul Olt. „Gala Excelenței în Artă” ar putea fi organizată, în 2025, la Paris

Asociația pentru Sprijinirea Copiilor și tinerilor Artiști din România - Duiliu Zamfirescu (ASCAR), cu sprijinul ALRO și în colaborare...

Mai multe articole din aceeasi categorie