Fostul premier Victor Ponta a fost numit, oficial, consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu în domeniul relațiilor economice internaționale, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial. Sâmbătă, 19 august 2023, Ponta a confirmat pe contul său de Facebook numirea, anunțând: „Back in business!”.
Mișcarea lui Ciolacu nu este însă văzută cu ochi buni de către partenerii din Coaliție, un vicepreședinte PNL avertizând că numirea este „nici mai mult, nici mai puțin decât un veritabil „middle finger” arătat partenerilor noștri euro-atlantici, care și-au pus încrederea în România ca actor cheie la nivel regional în proiecte majore precum reconstrucția Ucrainei și protejarea valorilor democratice în lupta împotriva autocrațiilor”.
Vicepreședintele PNL Pavel Popescu apreciază că numirea lui Ponta în echipa consilierilor este un afront adus partenerului strategic al României. Mai mult, îl acuză pe Ponta că este omul Partidului Comunist Chinez.
„Nu mă tem să o spun: este un afront adus în primul rând partenerului nostru strategic, Statele Unite ale Americii, să îl numești într-o asemenea poziție pe Victor Ponta, omul ce discreditează săptămânal la TV cel mai bun prieten al României – SUA, omul Partidului Comunist Chinez, cu atât mai mult într-un domeniu sensibil precum cel al relațiilor economice internaționale”, scrie Pavel Popescu pe contul său de Facebook. „Victor Ponta a fost premierul care a semnat 10 memorandumuri de înțelegere cu Republica Populară Chineză, între care memorandumul secret cu Huawei, prin care era promis sprijin pentru participarea companiei chineze la structuri critice, de securitate, dar și o înțelegere pentru centrala de la Cernavodă, care era promisă, de asemenea, chinezilor. Ponta a fost cel care a insistat ca România să ridice relațiile cu China la nivel de parteneriat strategic, în ciuda tuturor îngrijorărilor de securitate față de această țară prezentate la nivelul comunității euro-atlantice”, detaliază Pavel Popescu.
Politicianul PNL îl numește în continuare pe Ponta „un aliat al fasciștilor de la AUR, consiler asumat al lui George Simion și unul dintre cei mai mari oponenți ai Ucrainei în discursul public”. „De la începerea războiului lui Putin împotriva Ucrainei, Ponta nu a ratat nici măcar o ocazie să iasă la televizor să bagatelizeze eforturile României de a ne sprijini vecinul în războiul de agresiune pentru a-i alunga pe ruși din țară”, mai scrie Pavel, încheind cu un sfat pe care îl dă actualului premier.
„Ca vicepreședinte al unui partid de coaliție, în spiritul pragmatismului care știu că vă caracterizează, domnule premier Marcel Ciolacu, vă sfătuiesc să reconsiderați această numire care nu vă face cinste și care cu siguranță nu face cinste țării pe care, vremelnic, ați ajuns să o administrați”, își încheie Pavel Popescu mesajul.
Cum a comunicat fostul premier revenirea în prima linie
La scurt timp de la publicarea numirii sale în funcția onorifică (Victor Ponta nu va încasa bani pentru sfaturile pe care i le acordă premierului), fostul premier și-a motivat decizia de a reveni în prima linie. „Back in business ! Dacă am ocazia să fac ceva concret nu mă mulțumesc să stau pe margine bosumflat și să critic tot”, a scris Ponta pe Facebook. Acesta a menționat de asemenea că nu trebuie să fie căpitan, ci este de ajuns să fie într-o echipă în care este apreciat.
„Știu să joc și în atac și în apărare; dacă și haterii mei spun că am fost cel mai bun Premier pentru zona economică, de ce să nu aplic ce am învățat atunci și, în plus, ce am văzut în ultimii ani, în zona privată (unde ar trebui să lucreze măcar puțin toți cei care conduc mari instituții publice); dacă reușesc să sprijin proiecte prin care mulți bani vin în România (să mai compenseze banii mulți care pleacă) câștigăm toți și sunt mulțumit; dacă îmi folosesc relațiile internaționale să știe vecinii și partenerii noștri că România are din nou, după 8 ani, un Prim Ministru (nu doar un Președinte absent) cred că fac ceva bun”, a mai scris Ponta pe Facebook, declarându-se mulțumit cu alegerea pe care a făcut-o și prezentând și alternativa.
„Dacă nu vă place de Ciolacu puteți să lucrați dvs cu Iohannis, Ciucă, Drulă, Simion, Orban sau Șoșoacă, că aceștia sunt acum, alții nu”, a mai scris Ponta.