(VIDEO) Autotren răsturnat pe DN 7. Doi copii și o femeie au ajuns la UPU Râmnicu Vâlcea

0
70

Un autotren s-a răsturnat în această dimineață pe DN 7, pe raza localității Golești, din județul Vâlcea. Accidentul s-a soldat cu 3 victime, o femeie și doi minori, care au ajuns la UPU Râmnicu Vâlcea.

Potrivit IPJ Vâlcea, un bărbat de 44 ani, din localitatea Sâg, județul Sălaj, în timp ce conducea un autotren s-ar fi răsturnat în zona refugiului. În urma impactului, a rezultat rănirea a doi minori și a unei femei, de 43 ani, din localitatea Sâg, județul Sălaj. Victimele au fost transportate de echipajele medicale la UPU din cadrul SJU Râmnicu Vâlcea. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de polițiștii în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. La accidentul de pe DN 7 au acționat pompierii militari din Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea cu:

  • o autospecială de stingere cu modul de descarcerare,
  • o autospecială de descarcerare,
  • o ambulanță SMURD,
  • două ambulanțe SAJ.

Pompierii militari vâlceni au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, în zonă fiind scurgeri de combustibil.

Citește și: UPDATE/VÂLCEA: Accident rutier grav la Mihăești. O minoră a decedat