(VIDEO) Compania de Apă Oltenia: Stația de Epurare de la Făcăi a trecut la energia verde

0
79

Compania de Apă Oltenia (CAO) a finalizat implementarea primului proiect de infrastructură verde, care a vizat execuția unei centrale electrice fotovoltaice la Stația de Epurare a Apelor Uzate de la Făcăi. Acesta este un prim pas, întrucât scopul final este transformarea Stației într-o platformă cu consum zero de energie și zero emisii de gaze cu efect de seră, se arată într-un comunicat al operatorului de apă și canalizare.

Potrivit CAO, proiectul s-a născut din nevoia de a optimiza costurile cu energia electrică, dar și pentru a respecta unul din obiectivele Companiei de Apă Oltenia, respectiv reducerea impactului negativ asupra mediului, iar fondurile norvegiene de la Innovation Norway ne-au oferit oportunitatea realizării centralei electrice fotovoltaice de la Făcăi. Obiectivul acestui proiect este instalarea unui sistem fotovoltaic pentru a reduce consumul și costurile energiei electrice, scopul final fiind transformarea Stației de Epurare într-o platformă cu consum zero de energie și zero emisii de GES (gaze cu efect de seră), prin utilizarea biogazului, folosind surse de energie regenerabile.

Compania de Apă Oltenia: Stația de Epurare de la Făcăi a trecut la energia verde. Ce presupune investiția

Investiția a prevăzut realizarea unui sistem fotovoltaic de 350 kWp, fiind instalate, în curtea Stației de Epurare a Apelor Uzate de la Făcăi, 642 panouri fotovoltaice monocristaline. A fost dotată cu echipamente specifice, de ultimă generație, clădirea care asigură monitorizarea și funcționarea centralei fotovoltaice și a fost instruit personalul Companiei de Apă Oltenia care operează deja sistemul. 

Principalii indicatori de performanță rezultați din implementarea acestui proiect sunt reducerea anuală a nivelului de CO2 (echivalentul a 175 to/an), producerea energiei din surse regenerabile – estimată la 572 MWh/an, ceea ce ar duce la o economie a costurilor cu energia electrică de peste 325.000 lei/an. Această economie de energie și costuri reprezintă aproximativ 17% din valoarea actuală a facturilor plătite pentru stația Făcăi.

Investiția, cu o valoare de 2.735.368,25 lei fără TVA, a fost realizată de Asocierea S.C. URBIO DOWNSTREAM S.R.L.– lider și S.C. URBIO RO S.R.L. – ofertant ( S.C. ARHINGGAL PROJECTS S.R.L. – subcontractant), (S.C. QUARTZ MATRIX S.R.L.– subcontractant) și este finanțata prin Mecanismele financiare SEE și Norvegia, 2014-2021 în cadrul „Programului pentru energie în România“, structura de finanțare fiind următoarea: 85% fonduri norvegiene și 15% contribuție Compania de Apă Oltenia. 

Citește și:

Firul II al aducțiunii de apă Isvarna – Craiova, pe final! Cum arată tronsonul III

S-a finalizat proiectul de digitalizare a activității Companiei de Apă Oltenia!