vineri, martie 1, 2024
7.3 C
Craiova

VIDEO: Scurgeri de benzină la un vagon în stația CF Drobeta Turnu Severin

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că în stația CF Drobeta Turnu Severin, personalul feroviar a semnalat, în jurul orei 11:10, scurgeri de conținut dintr-un vagon de marfă, în momentul regarării acestuia de la linia 4, la linia 10. S-a solicitat intervenția pompierilor.

Trenul de marfă, care aparține operatorului național de transport feroviar de marfă, avea în compunere 25 de vagoane cisternăîncărcate cu combustibil și circula în relația Ploiești Vest Drobeta Turnu Severin, cu sosire în această stație la ora 10.00.

Menționăm faptul că, în timpul regărării trenului de la linia 4, la linia 10, personalul feroviar al stației a semnalat scurgeri de conținut dintr-un vagon și a solicitat intervenția reprezentanților ISU.

Reprezentanții trenului privat au decuplat vagonul și l-au retras în Terminalul de descărcare al stației Drobeta Turnu Severin, în condiții de siguranță. La ora 15:05, reprezentanții ISU au permis redeschiderea circulație în stația Drobeta Turnu Severin.

Precizăm faptul că acest incident feroviar nu a influențat traficul trenurilor de călători, deoarece primul tren care se formează din stația Drobeta Turnu Severin este IR 1590, la ora 15.54.

Ultimele stiri

(GALERIE FOTO) Start la electrificarea unei zone din Oltenia cu potențial turistic imens!

S-a dat start la electrificarea unei zone din Oltenia cu potențial turistic imens! Ordinul de începere a lucrărilor a...

Mai multe articole din aceeasi categorie

GDPR Cookie Consent with Real Cookie Banner