Breaking News

Publicatie administrata editorial de Cristi Giambasu

Viorica Dancila se lauda cu stadionul din Targu Jiu in conditiile in care Guvernul pe care-l conduce nu a alocat niciun leu pentru arena!

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat stadionul din Târgu Jiu la capitolul realizări, în cadrul bilanţului de şase luni de guvernare. În realitate, Guvernul Dăncilă n-a alocat niciun leu pentru arena sportivă din Gorj.
Stadionul de patru stele aflat în stadiul de construcţie la Târgu Jiu a apărut pe lista de realizări ale Guvernului Dăncilă, cu ocazia prezentării bilanţului de şase luni de mandat a prim-ministrului în funcţie. Cu toate acestea, autorităţile locale din municipiului reşedinţă de judeţ a Gorjului arată că aşteaptă încă o hotărâre de guvern prin care să fie alocaţi banii necesari finalizării proiectului.
Oficialii Primăriei Târgu Jiu au anunţat în toamna anului trecut că partea de interior a stadionului, care include şi un hotel de 4 stele, a fost finalizată. Până acum, au fost cheltuiţi 22 de milioane de euro din bugetul de stat pentru ridicarea stadionului.
Cei de la primăria locală, care au coordonat proiectul, spun că ar mai fi nevoie de încă 4 milioane pentru realizarea părţii de exterior a arenei sportive, bani pe care nu i-au primit până acum deşi a trecut aproape un an. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că s-au parcurs toate etapele şi că s-au obţinut toate avizele necesare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi că mai trebuie să apară doar hotărârea de guvern pentru alocarea banilor necesari.
Stadionul are în jur de 12.000 de locuri, toate acoperite şi mai dispune de un hotel de patru stele, spaţii comerciale, sală de conferinţe.

Articole asemanatoare

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of