marți, aprilie 16, 2024
20.6 C
Craiova

Weekend cu două destinații noi de pe Aeroportul Internațional Craiova

De pe Aeroportul Internațional Craiova se va putea zbura, din acest weekend, către două noi destinații. Astăzi este programată prima cursă către Torino (Italia), iar duminică va debuta cursa de Billund (Danemarca).

Pentru cele două destinații, Consiliul Județean Dolj a oferit un ajutor de minimis de 120.000 de euro companiei aeriene care operează zborurile de pe aeroportul din Craiova, în speță Wizz Air. Subvenția este pentru anul 2022 și pentru 2023. „În acest fel, pe lângă susținerea investițiilor în infrastructura aeroportuară, încercăm să sprijinim și managementul Aeroportului Internațional Craiova în politica de diversificare a destinațiilor și de creștere a numărului de pasageri“, a explicat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

„Încheiem cel mai bun an la Aeroportul International Craiova cu două noi curse aeriene care vor fi adăugate la portofoliul zborurilor regulate. Torino – Italia și Billund – Danemarca reprezintă cele mai noi destinații Wizz Air, zborurile inaugurale având loc pe 17 decembrie și 18 decembrie. Așa cum anunțam, surprizele pentru călătorii Aeroportului Internațional Craiova nu se opresc. Continuăm dezvoltarea, atât la nivelul infrastructurii, cât și la nivelul destinațiilor de zbor propuse“, a spus și directorul executiv al Aeroportului Craiova, Sorin Manda.

Din Bănie se mai poate zbura, prin intermediul companiei Wizz Air, către Londra (Luton), Milano (Bergamo), Barcelona, Bologna, Roma (Ciampino), Paris Beauvais, Koln, Bruxelles Charleroi, Madrid şi Birmingham (curse regulate).

Ultimele stiri

(VIDEO) DOLJ: Accident cumplit pe DN 6, la Ișalnița. O femeie a fost spulberată, după ce a fost lovită de trei mașini

Un accident grav s-a petrecut luni-seara, 15 aprilie 2024, pe DN 6, în județul Dolj, în zona combinatului Ișalnița....

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner