joi, mai 2, 2024
13.3 C
Craiova

Ungaria interzice cuplurilor de același sex să adopte copii

Parlamentul ungar, în care partidul FIDESZ al premierului Viktor Orban deţine o majoritate de două treimi de mandate, a adoptat astăzi o lege care împiedică adopţiile de către cuplurile de acelaşi sex, transmite Reuters.

Legea, propusă de guvernul Orban, prevede că doar cuplurile căsătorite pot adopta copii, iar persoanele singure pot face acest lucru doar cu permisiune specială din partea ministrului pentru problemele familiei. Ungaria nu permite căsătoria între persoane de acelaşi sex.

Totodată, parlamentul de la Budapesta a amendat Constituţia cu noi prevederi, printre care o nouă definiţie a familiei ca uniunea dintre un tată care este un bărbat şi o mamă care este o femeie, redefinire prin care sunt excluse tipurile familiale alternative.

Deşi sunt prevăzute excepţii prin care persoane singure sau membri de familie pot adopta, ‘regula de bază este că doar cuplurile căsătorite pot adopta un copil, ceea ce înseamnă un bărbat şi o femeie care sunt căsătoriţi’, a scris ministrul justiţiei, Judit Varga, în proiectul de lege.

Adopţia de către cupluri de acelaşi sex era posibilă până acum dacă unul din parteneri depunea cerere în calitate de persoană singură.

Katalin Novak, ministrul pentru problemele familiei, este o conservatoare care promovează modelul familiei tradiţionale, menţionează Reuters.

În România nu s-a putut

Și în România a existat o inițiativă cetățenească de revizuire a Constituției prin care s-ar fi stabilit că familia e formată din bărbat și femeie, dar românii nu au fost de acord. Referendumul organizat pe 7 octombrie 2018 nu a fost validat pentru că prezența la vot a fost extrem de scăzută.

Inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției în ce privește definirea familiei, lansată de Coaliția pentru familie, a fost adoptată de Camera Deputaților în luna mai 2017. Inițiativa solicita modificarea textului constituțional astfel încât să se precizeze că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, nu între soți, așa cum este în prezent. Mai precis, alineatul 1 al articolului 48 din Constituție urma să fie formulat în următorii termeni: «Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Cei care s-au opus referendumului au lansat un puternic mesaj de boicotare și au avut câștig de cauză.

Ultimele stiri

Cezar Drăgoescu și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Dolj

Cezar Drăgoescu, președintele USR Dolj, a intrat, oficial, în cursa pentru funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Dolj....

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner