duminică, mai 19, 2024
20.6 C
Craiova

Dacă mă-ta e judecător, poți ucide liniștit!

Autor: Tudor ARTENIE

Tribunalul Dolj l-a plasat în arest la domiciliu pe tânărul Mihai Dafinescu, din Gorj, după ce acesta a lovit o femeie cu mașina și a ucis-o. Fiu de judecător, mama lui este președinte al Judecătoriei Novaci, tânărul talentat și promițător a stat câteva săptămâni în arest, apoi un judecător de la Craiova l-a trimis într-o binemeritată vacanță. Acasă, în arest la domiciliu.

Femeia ucisă era o mamă singură. Mihai Dafinescu a dat cu mașina peste o femeie anul trecut, în luna  august și apoi a fugit acasă. Martorii spun că era băut, numai că alcoolemia a „dispărut” până a ajuns el la poliție. Cei din Novaci spun că a fost chemată o asistentă medicală care a dat o mână de ajutor în acest sens. Dar nimeni, niciun procuror și niciun judecător nu a simțit nevoia să aprofundeze aceste „detalii”.

Judecător la judecător nu-și scoate ochii.

Așa că justiția este tot mai mult o glumă bună și tot mai puțin un exercițiu al dreptății. Tânărul nostru năbădăios nici măcar nu e la prima abatere. E expert în scuipat polițiști (care s-au împăcat cu el pentru că, nu-i așa, mă-sa e judecător). Cunoscut la el în metropolă ca „beizadea”, cu tot ce aduce acest cuvânt după el. Inclusiv un BMW impunător și o brățară de aur la mânuță.

Mai mult, pentru că exista suspiciunea întemeiată că autoritățile din Gorj vor lucra cu fusta dnei judecător pe ochi, cazul a fost cercetat de Parchetul General. O palmă pentru procurorii gorjeni, dar asta e o altă discuție. Cum o altă discuție este și cea legată de situația Complexului Energetic Oltenia, despre care presa a obosit să scrie că e o companie strategică devalizată în fiecare zi de afaceriști locali sau excavatoare private. Nici aici nu excelează procurorii din Gorj.

Palma dată procurorilor a devenit mângâiere la Tribunalul din Craiova.

Nimeni nu își permite să critice decizia unui judecător. Dacă un polițist scuipat e suficient de lipsit de demnitate ca să se împace cu agresorul, dacă un procuror e suficient de lipsit de demnitate ca să accepte că el și colegii nu „prezintă încredere” și vine Parchetul General să lucreze în locul lor, un judecător e inamovibil. Și, cum spuneam, corb la corb…

Așa că tânărul nostru criminal va sta acasă până când va fi condamnat. Ce pedeapsă va încasa? E ușor de anticipat. Va luat câțiva ani, puțini, cu suspendare. Ca dl Bernevig sau ca dl Huidu. Dați click pe cele două nume ca să aflați ce s-a întâmplat în cazul în care ați uitat!

E greu să fii judecător în România!

Acesta este tristul adevăr!…E greu să fii judecător într-un stat în care instrumentele justiției au fost întotdeauna determinate politic. Au fost folosite politic. Faptul că la nivel local (Novaci, în cazul beizadelei noastre) sau regional (mă refer la instanțele din Craiova) apar asemenea „acte de justiție” nu trebuie să mire pe nimeni. În statul în care ministrul justiției își fixează ca obiectiv desființarea instituției care îi poate controla pe judecători, orice este posibil. O să spună iubitorii actualului guvern că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) era o creație a PSD, prin urmare nu era bună. Poate nu a funcționat bine, dar misiunea SIIJ e clară. Iată, mai jos, ce scrie în lege.

„Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.”

Un judecător corupt nu va înghiți SIIJ. Nici un procuror corupt nu va înghiți această instituție. Rămânând înafara oricărui control, orice este posibil, așa cum am mai spus. Ce mesaj transmite lumii acel judecător de la Tribunalul Dolj care l-a trimis acasă pe junele criminal? E simplu. Dacă mă-ta e judecător, ai voie să calci cu mașina pe oricine! Scapi!…

Ultimele stiri

VIDEO/GORJ: Festivalul „Urcatul oilor la munte”, la Novaci. Zeci de formații aduc pe scenă folclorul autentic. Transmisiuni în direct pentru novăcenii plecați departe

A 57-a ediție a Festivalului Folcloric Păstoresc „Urcatul Oilor la Munte” are loc în acest weekend la Novaci, în...

Mai multe articole din aceeasi categorie

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner